Chiriile ajung la prețuri uriașe în multe orașe din România, iar oamenii din Cluj sunt speriați în momentul în care sunt nevoiți să își caute un apartament în care să locuiască o bună perioadă de timp, mai ales pentru că unii trebuie să scoată din buzunar și 1.500 de euro.
Cluj-Napoca ajunge să fie considerat cel mai scump oraș din țară atunci când vine vorba despre chirii. Mulți trebuie să se gândească bine înainte de a căuta un apartament, mai ales dacă își doresc să aibă parte de confort și de un cămin primitor ce surprinde toți prietenii sau invitații.
Vloggerul Andrei Vereștiuc s-a decis să le prezinte tuturor o adevărată bijuterie imobiliară, anume un apartament ce valorează 350.000 de euro din Cluj. Există români ce visează să locuiască într-un astfel de imobil superb, amplasat într-o zonă foarte bună, dotat cu toate facilitățile.
Cei ce își doresc să închirieze un penthouse de trei camere, distribuit pe trei etaje și să se bucure de o suprafață de 110 mp trebuie să scoată din buzunar, lunar, nu mai puțin de 1.500 de euro. Vloggerul a prezentat imobilul, aducând un expert din domeniu pentru a discuta despre chiria cerută.
Mai mult, apartamentul dispune de un dormitor mare cu baie proprie, dar și un dormitor mai mic. Living-ul ce are bucătărie și baie proprie se află la nivelul superior, iar la ultimul etaj a fost amplasată o terasă proprie. De asemenea, această locuință vine la pachet și cu un loc subteran de parcare.
Totuși, chiar dacă nu mulți ar putea să scoată asemenea sume din buzunar pentru a locui într-un astfel de apartament, un agent imobiliar a explicat faptul că prețul cerut pentru imobil nu este unul așa de mare, mai ales pentru că zona este una extrem de bună.
„Pot spune că nu este scump. Un apartament în Cluj, semifinisat, este între 2.000 și 2.500 de euro. Te ajunge 3.000 de euro în zonă semicentrală. Eu nu am avut foarte multe apartamente în genul acesta.
Nu sunt foarte multe în Cluj. Numai o parcare costă în zonă semicentrală este în jur de 12.000 de euro. În zona asta cel puțin 20.000 de euro e o parcare. (…) Nu este o proprietare pe care și-o permite oricine. „, a explicat un agent imobiliar pentru vloggerul Andrei Vereștiuc.