03 sept. 2021 | 19:57

Prima comună de lângă București, restricții începând de sâmbătă. Comitetul Județean a făcut anunțul oficial

News
Prima comună de lângă București, restricții începând de sâmbătă. Comitetul Județean a făcut anunțul oficial
Prima comună de lângă București, restricții începând de sâmbătă

Care este prima comună de lângă Capitală unde vor intra în vigoare noi restricții începând de mâine, 4 septembrie. În această localitate, rata de incidență a infecțiilor cu coronavirus a ajuns la 2,12 la mia de locuitori.

Prima comună de lângă București, restricții începând de mâine

De mâine, localitatea de lângă București care va avea parte de restricții noi este Chiajna, Județul Ilfov. Anunțul a fost făcut de către comitetul Județean pentru Urgențe Ilfov.

Potrivit restricțiilor, sunt interzise mitingurile, procesiunile, demonstraţiile şi alte activităţi de acest fel în spaţii deschise, dar și spaţii închise.  Sunt permise cantonamentele, antrenamentele şi competiţiile sportive în condiţiile legii, iar participarea spectatorilor la aceste competiţii este permisă la 50% din capacitatea sălilor, cu distanţare de un metru între persoane. În plus, accesul se face doar în baza dovezii de vaccinare completă sau testa negativ.

În ce privește cinematografele și spectacolele, acestea pot funcţiona la 70% din capacitate, iar activităţile culturale în spaţiul liber aflat în administrarea instituţiilor de cultură se pot organiza pentru maximum 1.000 de persoane, asigurându-se 4 metri pătraţi pentru fiecare persoană în parte şi respectând normelor de protecţie sanitară.

Ce restricții sunt de mâine în comuna Chiajna

Organizarea spectacolelor de tip drive-in sunt permise numai în condiţiile în care ocupanţii unei maşini sunt membri ai familiei, sunt vaccinați sau au test negativ RT-OCR, dar nu mai vechi de 72 de ore. Conform restricțiilor, festivalurile pot fi organizate pentru maximum 2.500 de persoane, accesul fiind permis doar celor vaccinate sau cu test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore.

Cât despre participarea la slujbele religioase, aceasta este permisă numai cu respectarea normelor sanitare.

Nunţile şi botezurile se pot organiza cu maximum 150 de persoane în exterior şi 100 de persoane în interior. Nunțile cu 300 de participanți sunt permise numai dacă organizatorii asigură 2 metri pătraţi pentru fiecare participant are trebuie să fie vaccinat sau cu test negativ. Mai multe detalii despre restricțiile din comuna Chiajna se pot găsi AICI.

Bilanț coronavirus România, 3 septembrie 2021

Până azi, 3 septembrie, pe teritoriul României s-au confirmat 1.103.198 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Tot până azi, 1.057.522 de pacienți au fost declarați vindecați, iar 34.650 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

Mai exact, în intervalul 02.09.2021 (10:00) – 03.09.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 33 de decese (16 bărbați și 17 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Bacău, Bistrița-Năsăud, Brașov, Buzău, Călărași, Cluj, Constanța, Galați, Iași, Maramureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Ilfov și Municipiul București.