Un cățel a fost aruncat într-un canal plin cu smoală și păcură. Din fericire, patrupedul a fost salvat de câțiva tineri, care au văzut o postare pe o rețea de socializare. Animalul are arsuri pe o mare parte din corp. Neatinse de smoală au rămas doar spatele și fața.
Cei care au salvat animalul acoperit cu smoală și păcură sunt Dan Serby și Larisa. Cei doi l-au găsit în Zona Industrială a Vasluiului. Tinerii sunt de părere că patrupedul a stat blocat în canal timp de o zi.
Până în prezent, nu se cunoscut cu exactitate circumstanțele în care cățelul a ajuns în această situație, dacă a căzut el, sau dacă cineva l-a aruncat cu rea voință în canal. O anchetă a fost demarată de către Poliția animalelor.
„Căţelul fost postat pe un grup de animale din Vaslui. Am plecat repede în locul indicat şi l-am găsit acolo, plin de smoală şi păcură. Am chemat imediat şi Poliţia animalelor. Căţelul este foarte speriat, poate maltratat. Căţelul trăia în Zona Industrialã, la un bloc. Dormea la parter, când la uşa cuiva, când la uşa altuia. Toată lumea din zonă ştia de el şi a fost surprinsă să afle cã a ajuns aşa.
Poate era o problemă pentru cineva şi s-a gândit să-l arunce acolo. Nu este un pui că să fi cãzut acolo din greşeală, sã fi alunecat în canal. Nu e nici bătrân. Am mai salvat câini căzuţi în păcură, din alte zone, dar de canalul ăsta nu ştiam. O altã salvatoare a luat căţelul sã-l spele bine de smoală şi păcurã. E foarte periculoasă păcura, arde pielea instant. Ne gândim cã a stat acolo o zi întreagă, după cum arătă. Posibil sã-l fi scos cineva şi să-l fi lãsat acolo. Nu ştiu dacă putea ieşi singur”, spune Dan.
Cei care au salvat cățelul sunt de părere că gestul șocant este posibil să fi făcut de către locuitorii din zonă, care nu țin la animale. În prezent, starea animalului este stabilă, însă va avea nevoie de cel puțin două săptămâni de îngrijiri medicale.
Cățelul va rămâne în grija celor doi salvatori și va primi îngrijiri medicale necesare. Cu toate acestea, tratamentul este foarte costisitor. Este nevoie de anumite creme, antibiotice, injectabile și perfuzabile.
„Sunt unii oameni în zonă care, înainte sã ducã gunoiul, aruncă cu pietre în câini, din răutate, fără să le facă nimic câinii. Câinele nu are microcip, este un câine al nimãnui, nu o să se facă mare anchetă. Dacă era de rasă, intervenea până şi Parchetul. Era cineva anchetat şi pentru tentativă de omor. De câinii fãrã stăpân nu se intereseazã nimeni”, susţine Dan.