Ianis Hagi trece prin momente delicate de când a fost criticat de către jurnaliștii din presa sportivă scoțiană. Deși fiul regelui fotbalului românesc a fost titular la meciul de retur dintre Alashkert și Rangers, mijlocașul de 22 de ani a intrat în vizorul ziariștilor. Care a fost motivul și despre ce este vorba, de fapt.
Cu toate că Ianis Hagi a fost titular în returul play-off-ului Europa League cu Alashkert, starul celor de la Rangers a avut o evoluție lipsită de strălucire pe teren și nu a reușit să impresioneze, scriu jurnaliștii din presa scoțiană. Mai mult de atât, specialiștii spun că Prințul Ianis ar fi avut una dintre cele mai slabe performanțe ale sale în campionatul Scoției.
În timpul meciului, Ianis Hagi a reușit să fie în centrul atenției cu un șut de la distanță salvat de portarul echipei rivale, în minutul 18, și o lovitură de cap care a trecut mult pe lângă poartă, în minutul 52. Cu toate acestea, selecționerul Steven Gerrard nu a fost impresionat de felul în care fiul lui Gică Hagi s-a prezentat pe teren, înlocuindu-l astfel cu Cedric Itten în minutul 64.
Ianis Hagi a fost singurul jucător înlocuit de antrenorul celor de la Rangers pe parcursul partidei, iar fanii de pe rețelele sociale și-au exprimat ușurarea cu privire la gestul lui Gerrard, de parcă ar fi fost încântați de faptul că internaționalul român a fost scos din meci. Câțiva dintre internauții fermi au lăsat anumite comentarii negative la adresa lui Hagi, precum „Foarte slab”, „În sfârșit” și „Era și timpul!”
„Înlocuit după ce a făcut prea puțin pentru a impresiona. Nu a făcut suficient cât să primească nota de trecere”, au scris jurnaliștii de la The Scottish Sun.
„Îmi doresc (n.r. – să ajungă la Galatasaray). Este un club pe care-l iubesc, am crescut cu el de mic, acolo m-am născut. Nu știu ce-mi rezervă viitorul, dar e clar că sunt atașat de acest club”, declara Ianis Hagi, cu ceva timp în urmă, la Digi Sport.