Cum poate pune mâna Simona Halep pe 500.000 $, dintr-un foc. Deși nu a mai jucat în circuitul WTA de aproape 3 luni, jucătoarea din Constanța își poate mări substanțial contul bancar în doar câteva zile. Halep va participa la turneul National Bank Open, în Montreal, unde organizatorii au decis să păstreze valoarea premiilor acordate la cea din 2019, dinaintea pandemiei.
Cum poate pune mâna Simona Halep pe 500.000 $, dintr-un foc. Logodnica lui Toni Iuruc va reveni în circuitul WTA la Montreal, unde se va desfășura, între 9-15 august, turneul National Bank Open, fostul Rogers Cup. Halep a câștigat turneul de două ori, în 2016 și 2018. Fostul lider mondial s-a accidentat în 12 mai, la Roma, la gamba stângă și n-a mai jucat de atunci în nicio competiție oficială. Simona Halep a ratat, pe rând, Roland Garros, Wimbledon și Jocurile Olimpice.
Acest lucru s-a reflectat și în poziția ocupată în ierarhia mondială. Deși a început anul 2021 de pe locul 2 WTA, Halep a „alunecat” treptat, ajungând să iasă din Top 10. Pentru prima oară din ianuarie 2014, ea nu va mai fi, de lunea viitoare, între primele zece jucătoare ale lumii. Dar Simona Halep are șansa de a putea reintra destul de rapid în acest top. Și, în plus, ocazia de a-și rotunji substanțial contul bancar. Ea a câștigat doar din tenis peste 37 de milioane de dolari.
Simona Halep a declarat că e conștientă că revenirea va fi dificilă și pot urma chiar și înfrângeri dureroase.
Ies din Top 10 după mulți ani, va fi un obiectiv să reintru. N-o să fie ușor, mă aștept la niște înfrângeri dureroase. A fost o accidentare dificilă, n-am avut până acum ruptură de mușchi. Am dorința de a reveni la nivel înalt. Voi reveni la turneul de la Montreal, vreau să fiu aptă să joc toate cele trei turnee pe hard și să câștig și meciuri dacă se poate”, a spus Simona Halep, la Cluj-Napoca, unde s-a aflat la deschiderea singurului turneu WTA organizat în România, Winners Open.
Totuși, Simona Halep ar putea da lovitura chiar de la revenirea în circuitul mondial. Organizatorii turneului de la Montreal au decis să păstreze valoarea premiilor la nivelul din 2019, dinaintea pandemiei. Astfel, câștigătoarea titlului va primi un cec de 521.530 de dolari. Simpla prezență în turul 1 e recompensată cu 8.045 de dolari, după care premiile aproape se dublează după fiecare tur. Deja, prezența în sferturile de finală va însemna un câștig de 60.455 de dolari, iar în semifinale, de 126.950 de dolari. Finalista va avea asigurată suma de 253.420 de dolari.
Simona Halep a primit și alte vești bune. Multe dintre favorite s-au retras de la Montreal. Liderul mondial, Asleigh Barty, Naomi Osaka (2 WTA), Sofia Kenin (4 WTA) și Iga Swiatek (8 WTA) au anunțat că nu vor participa la turneu. Organizatorii au anunțat că vor absenta și cehoaicele Barbora Krejcikova (11 WTA) și noua campioană olimpică, Belinda Bencic (12 WTA). Cele două sunt, alături de Petra Kvitova, cele care sunt rivalele directe ale lui Halep, care a căzut pe 13 WTA, în lupta pentru Top 10.