Candidatul PSD la președinția României este Viorica Dăncilă, iar având în vedere discursurile motivaționale din ultima perioadă, și-a început campania electorală.
Pe parcursul zilei de ieri, Viorica Dăncilă s-a aflat la Putna. Premierul a fost prezent la sluba creștin ortodoxă cu ocazia Adormirii Maicii Domnului. La aceeași liturghie, au participat mii de credincioși. Întregul set de circumstanțe a părut cât se poate de regizat, în contextul în care un grup de localnici îmbrăcați în costume naționale au întâmpinat-o pe Dăncilă la intrarea în mânăstire cu pâine și sare.
Conform celor de la Agerpres, premierul, însoţit de miniştrii Eugen Teodorovici, Mihai Fifor şi Răzvan Cuc, a vizitat Muzeul Mănăstirii Putna și s-a închinat la moaştele Sfântului Iacob Putneanul din Paraclisul Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Acestea din urmă au fost aduse cu o seară înainte într-un baldachin în curtea mănăstirii.
După ce a asistat la Slujba Sfintei Liturghii, a fost invitată să ia parte la agapă, un prânz tradițional organizat la astfel de sărbători de către duhovnici. Meniul a fost format din icre, pește, sarmale cu urdă, ciorba de pește și, pentru desert, prăjitură șomloi. Nu au lipsit vinul alb mânăstiresc și schinducul, o pălincă din rădicina unei plante medicinale din Munții Ceahlău.
Viorica a profitat de ocazie pentru a ține un discurs credincioșilor și membrilor presei. ”Mă bucur foarte mult să fiu la Putna la această mare sărbătoare, cu gânduri bune, cu dorinţa de a aduce mai multă solidaritate şi mai puţină ură între români. Cred că acest lucru ar trebui să ne dorim toţi care vrem binele acestei ţări. Şi cred că, măcar atunci când vin sărbătorile, am putea fi mai buni şi am putea lăsa deoparte lucrurile care ne despart şi să vedem lucrurile care ne unesc (…) Cred că dacă toţi am merge şi ne-am ruga şi am fi mai buni, cred că şi societatea ar fi mult mai unită, nu ar fi aşa de divizată”, a declarat premierul României.
În opinia ei, problemele grave pe care le întâmpină societatea românească s-ar rezolva subit, dacă am merge și ne-am ruga, dacă am vedea lucrurile care ne unesc, în locul celor care ne dezbină.