Raed Arafat vine cu primele declarații despre plecarea sa din DSU. Secretarul de stat a spus cine îi va lua locul, în momentul în care acest lucru se va întâmpla. Celebrul medic a oferit detalii despre acest lucru în cadrul unei emisiuni tv, dar și despre ce urmează să se întâmple.
UPDATE ora 18:30: În urma publicării materialului de mai jos, DSU a revenit cu un comunicat de presă la adresa informațiilor din acest material, pe care îl veți regăsi mai jos, postat în urmă cu câteva ore pe pagina lor oficială de Facebook. Publicația Playtech Impact revine cu publicarea lui, pentru o informare corectă a opiniei publice referitoare la cele declarate de Raed Arafat în cadrul unei emisiuni TV de vineri seara:
Știrea inițială:
Raed Arafat a vorbit recent despre momentul în care se va retrage din funcție. Medicul a dezvăluit cum ar trebui să fie persoana care îl va înlocui ca șef al Departamentului pentru Situații de Urgență. Secretarul de stat a șocat pe toată lumea cu aceste noi precizări pe care le-a subliniat în timpul unei emisiuni TV.
Concret, șeful DSU a fost invitat în cursul zilei de vineri în show-ul ”Culisele statului paralel”. Acolo a vorbit despre plecarea sa, ce va surveni la un moment dat, și despre pregătirea în prealabil a unor persoane apte pentru funcția de șef al DSU pe care a ocupat-o atâția ani.
Cel din urmă a menționat că nu își face griji în acest sens. De asemenea, a mai declarat și că speră ca cel căruia îi va preda ștafeta la un moment dat, să-și facă treaba și să reziste pe poziție așa cum a făcut și o va face el în continuare.
”Am pregătit mai mulți, care au crescut lângă mine, sunt lângă mine, alții au plecat în altă parte. (…) Cred că sunt oameni care pot să vină după mine. Și sper să suporte si să fie ca mine, să reziste, și să-și facă treaba.
În final, trebuie să vină persoane tehnice, chiar dacă șeful DSU este o numire politică. Trebuie să vină o persoană care să știe foarte bine. (…) Nu e nimeni de neînlocuit.
Sunt convins că (n.r. Dumnezeu) mi-a dat în plus, că și eu am dorința de a face și de a realiza. În România am găsit o țară deschisă și a acceptat ca o persoană din altă parte să facă ceva, și asta e mare lucru!”
Raed Arafat pentru Realitatea PLUS
Secretarul de stat aflat în subordinea Ministerului Afacerilor Interne este evaluat periodic de Ministrul de Interne:
”Domnul Arafat s-a implicat constant și bine în rezolvarea problemelor de care se ocupă. Dar și el este evaluat periodic de Ministrul de Interne”, a spus Klaus Iohannis.
Un scandal imens izbucnit în urmă cu câteva luni, când pandemia era o mai mare nebuloasă în România, avea în prim-plan o cerință – demisia lui Arafat. Lucian Bode a fost întrebat de jurnaliști cum comentează toate acestea. Ministrul de Interne a declarat atunci:
„Nimeni nu este de neînlocuit. (Mă refer – n.r.) inclusiv ministrul Bode, inclusiv la secretarul de stat Arafat, mă refer la toată lumea. Dar legat de Foișor (…), ca simplu cetățean, am văzut și eu ce am văzut cu toții că modul în care a fost organizată externarea pacienților în seara zilei de vineri nu a fost deloc în regulă.
De ce s-a ajuns aici, când s-a semnat ordinul de transformare a spitalului în spital COVID, de mutare a pacienților… Mutarea pacienților nu a hotărât-o nici Ministerul Sănătății, nici DSU. Medicul curant spune dacă pacientul este transferat în altă unitate spitalicească sau este externat. Totodată, de comun acord medic – pacient hotărăsc cum anume se face externarea”
Lucian Bote, secretar de stat