Pantofii sunt obiecte iubite de orice om, dar anumite persoane nu se uită la bani atunci când vine vorba de încălțăminte. Ba chiar, o pereche a ajuns să coste cât un apartament, așa că mulți au fost surprinși când au văzut prețul.
Hainele și perechile de încălțăminte de lux sunt preferate de foarte multe persoane, dar prețurile uriașe au început să ridice câteva semne de întrebare. Totuși, colecționarii nu se dau în lături de la nimic atunci când vine vorba despre plăcerile vinovate.
Există câteva piese ce se vând pe un preț ce ar putea să sperie românii. În timp ce mulți ar opta pentru a cumpăra un apartament, colecționarii se bat pe încălțăminte și oferă un sac de bani pentru a avea ce își doresc chiar în garderobă.
O singură pereche de Converse purtată de baschetbalistul Michael Jordan s-a vândut pentru 190.000 de dolari, potrivit BBC. Starul purtase încălțămintea sport la Jocurile Olimpice de la Los Angeles în 1984, lăsând, de asemenea, autograful său pentru cumpărători.
Mai mult, o pereche de Nike Air Jordan 1s a ajuns la prețul de 615.000 de dolari, iar un prototip al unei creații semnate de Kanye West în colarboare cu Nike, Nike x Yeezys, s-a vândut într-o tranzacție privată pentru suma de 1,8 milioane de dolari.
Colecționarii pot să își achiziționeze perechile de încălțăminte dorite prin licitații, dar și de pe site-uri dedicate obiectelor de lux. Există foarte multe persoane ce se bat pe orice fel de piesă ce poate să facă parte din garderoba lor.
Platformele dedicate sunt la mare căutare, numărându-se, printre ele, StockX. Piața secundară a pantofilor sport este estimată la 10 miliarde de dolari, iar specialiștii consideră că aceasta o să ajungă la 30 de miliarde de dolari până în 2030.
Nu este de mirare acest lucru, mai ales pentru faptul că mulți colecționari privesc aceste piese ca adevărate lucrări de artă, așa că sunt organizate și expoziții pentru a prezenta unele dintre cele mai frumoase creații.
Expoziția deschisă în colaborare cu StockX și London Design Museum, numită ‘Sneakers Unboxed: Studio to Street’ strânge unii dintre cei mai cunoscuți colecționari de încălțăminte pentru a admira creațiile expuse publicului.
De asemenea, în timp ce unii colecționari preferă să nu atingă perechile de încălțăminte cumpărate pe sume imense, alții nu se sfiesc să le poarte și să le afișeze ori de câte ori există vreun eveniment special, având, totuși, mare grijă să nu provoace stricăciuni.