20 iul. 2021 | 16:53

Detalii despre starea de sănătate a fetiței Cristinei Cioran. Cât va mai rămâne în spital EXCLUSIV

Monden
Detalii despre starea de sănătate a fetiței Cristinei Cioran. Cât va mai rămâne în spital EXCLUSIV
Cat mai sta Cristina Cioran in spital

Cristina Cioran a născut prematur, la doar 29 de săptămâni, fiind internată cu micuța Ema la spitalul Municipal din București, acolo unde a ajuns cu salvarea, în momentul în care contracțiile deveneau din ce în ce mai dese. În prezent, starea fetiței este stabilă dar, potrivit unor surse medicale, aceasta va mai trebui să rămână în spital încă două luni, la incubator, întrucât nu are încă toate organele suficient de bine dezvoltate.

Nu-și poate ține micuța în brațe

Vedeta trăiește totodată drama mamei ce nu-și poate vedea și ține în brațe micuța, afltă la Terapie Intensivă, lucru interzis în cazul bebelușilor născuți înainte de termen. La rându-I, nici logodnicul acesteia, Alexandru Dobrescu, nu-și poate vizita încă bebelușa. Cei doi sunt însă optimiști că totul va fi bine.

„Suntem ok și eu și bebelina. O să fim bine. Vă asigur că o să luptăm amândouă cât putem de tare, nu ne lăsăm așa ușor. Mulțumesc din suflet pentru toate mesajele și pentru toate încurajările voastre! Mă ajută enorm să știu că sunteți cu gândul la noi! Ema e bine, se întărește! Suntem AboveTheSky!”, a declarat Cristina Cioran, în cursul zilei de astăzi, pe Instagram.

Sarcină cu probleme

Prezentatoarea a devenit mamă la 44 de ani, când nu se mai aștepta, dar a dezvoltat un fibrom uterin în timpul sarcnii, pe care, din această cauză, ar fi putut-o pierde în orice moment.

„Nicio secundă nu m-a speriat gândul că voi naşte la 44 de ani. Am avut o teamă cu privire la păstrarea sarcinii în condiţii perfecte, riscurile de pierdere fiind mari din punct de vedere statistic. Poate că dacă foloseam aparatul reproducător la timp, nu apărea acest fibrom uterin. Din fericire, este în exteriorul uterului şi nu afectează sarcina, doar dimensiunea sa creşte odată cu bebeluşul. Va trece”, mărturisea vedeta.

Era programată să nască la o clinică privată

Cristina Cioran era programată să nască prin cezariană, la o clinică privată, cu medicul care îi monitorizase sarcina. Micuța a venit însă pe lume pe data de 18 iulie, atunci când vedeta a ajuns de urgență, la spital. Extrem de îngrijorată pentru micuța ei, ea le-a transmis fanilor să se roage pentru ea și fetița ei. A doua zi, actrița a precizat că și-a mai revenit, vorbind totodată despre starea în care se afla.

„Hai că mi-am mai revenit. Vreau să vă spun, eram mai devreme într-o stare deplorabilă, speriată și îngrozită. Bebelușa este bine, respiră singurică, ceea ce e super. Abia aștept să o văd. Nu mă așteptam la tot ce mi se întâmplă. E adevărat că ultimul an din viața mea e foarte neașteptat’, a transmis Cristina Cioran pe rețelele de socializare.

Cum și-a cunoscut logodnicul

Cristina Cioran era încă implicată de ani de zile într-o relație care scârția, cu Traian Văduva, în momentul în care l-a cunoscut pe Alexandru Dobrescu, tatăl fetiței sale.

„Mi-am deschis sufletul și în momentul ăla… Ne-am cunoscut la o petrecere, lângă București, când eram deja singură. Poate că nu era finalizat total. Poate că nu ne-am fi despărțit total, dacă nu era el. Acum sunt foarte fericită.  Nu aveam foarte multe lucruri în comun, dar acum încep ușor, ușor să se dezvolte.  Locuim împreună de când ne-am cunoscut. Când ne-am cunoscut amândoi ieșisem dintr-o relație și a fost un moment în care ne-am completat’ a povestit Cristina în urmă cu câteva luni.

Parteneri
Câți bani a obținut Alex Delea la Survivor după 15 săptămâni la Survivor. Postul Pro TV, pus la zid după eliminarea favoritului
Redactia.ro
„O suspectam pe soția mea de infidelitate, dar ce am aflat a fost mult mai rău”. Un bărbat a fost în stare de șoc când a descoperit adevărul
Click.ro
O fetiță le-a spus părinților că are un monstru în cameră, dar ei nu au luat-o în seamă. Ce au descoperit după i-a șocat: „Un coșmar”
Digi24
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o sumă mare în cont și i-au furat 140.000 €
Digi24
Loredana, apariție provocatoare, în brațele lui Cătălin Botezatu! Ce ținută a purtat artista la Premiile Unica
Unica.ro
Ce pește e indicat în ziua de Florii. Recomandare pentru cei care au postit
EVZ.ro
Știrile Antena Stars. Oana Lis, încă un gest disperat pentru a face rost de bani. A scos la vânzare și crucea lui Viorel Lis. În ce stare este fostul primar
Spynews
PLANUL UNGURILOR a devenit realitate. Nimeni nu ar fi crezut că VOR AJUNGE până aici
Capital.ro
Jobul plătit cu peste 2.000 de euro în România, ocolit de tineret: "Ai pauze de masă, de țigară și cafea, dar muncește și fii serios"
Antena 3
Vor avea un băiețel. Ce frumos au făcut anunțul: „Visele devin realitate”. Imagini de la petrecere
Avantaje
A început PLATA PENSIILOR, se DAU și în WEEKEND! ANUNȚUL Poștei
Mediaflux
Știrile Antena Stars. Oana Lis, încă un gest disperat pentru a face rost de bani. A scos la vânzare și crucea lui Viorel Lis. În ce stare este fostul primar
Spynews.ro
Ce se întâmplă în corpul tău la 4 ore după ce ai mâncat nuci
Realitatea.net
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Antena 1
Ce obsesie perversă și bolnavă avea Elena Ceaușescu? Îi plăcea să se uite la...
Shtiu.ro