Cristina Cioran a trecut prin momente la extreme în ultima perioadă. Aceasta și-a ținut în brațe primul copil, dar a întâmpinat câteva probleme de sănătate din cauza cărora a născut prematur. Ce i-a declanșat travaliul? Actrița a făcut primele declarații despre ce s-a întâmplat atunci.
Cristina Cioran este în stare de șoc în urma momentelor la extremă pe care le-a simțit. Actrița în vârstă de 43 de ani a fost nevoită să nască prematur, iar în cursul zilei de 18 iulie și-a ținut în brațe copilul. Vedeta și-a întâlnit fetița cu două luni mai devreme decât trebuia.
Blondina a ajuns de urgență la Spitalul Municipal după ce a făcut o toxiinfecție alimentară care i-a declanșat contracțiile. Din fericire, în momentul acesta ambele sunt în afara oricărui pericol. Cu toate astea, Cristina și micuța Ema vor mai rămâne în vizorul medicilor o perioadă pentru că bebelușa este încă la incubator.
Fosta prezentatoare de la ‘Acces Direct’ a mărturisit în cadrul unei emisiuni care au fost cauzele care au dus la naștere prematură a moștenitoarei sale: „Mi-am dat seama că devine grav, am sunat la salvare, m-a luat și m-a dus la spital, unde am născut. Am avut o toxiinfecție alimentară, de la ceva greșit mâncat, iar pe fondul ăsta s-a declanșat travaliul. Mai aveam o grămadă până la termen.”
„Am văzut-o azi dimineață, e bine, răspunde la stimuli, respiră singură. Nu știu cât voi mai rămâne în spital, în funcție de starea copilului, de la zi la zi. Oricum azi mai rămân. Aici sunt liniștită că au doctorii grijă de ea.
Trebuie să mai stea în incubator câteva zile, pânâ când începe să mănânce singurică. Iubitul meu nu poate să intre în spital, spitalul e carantinat. Nu e singurul caz. E plin aici de copii născuți prematur”
Cristina Cioran (Sursa: ‘Vorbește Lumea’)
Cristina Cioran și-a îngrijorat fanii în primul clip video de pe rețelele de socializare unde era extrem de temătoare în privința stării de sănătate a fetiței sale. Blondina le-a transmis atunci fanilor să se roage pentru Ema:
„Sunt puternică, și fetița mea este puternică. A venit mai devreme, însă. Rugați-vă pentru mine și pentru ea. Mai mult pentru ea!” Fanii care sunt la curent cu noile vești se bucură extrem de tare pentru că soarele a venit din nou pe strada vedetei.