Survivor România sezonul 2 și-a desemnat câștigătorul sâmbătă, 10 iulie, atunci când Zanni a fost ales supraviețuitorul suprem din Republica Dominicană de către telespectatorii de acasă, care i-au acordat mai multe voturi decât Războinicului Andrei Dascălu. Ce pățea Elena Marin din cauza lui Zanni la Survivor.
După mai bine de șase luni în care au îndurat condiții extreme de supraviețuire: foame, oboseală, certuri, conflicte, accidentări, trasee epuizante, frig, caniculă, concurenții de la Survivor România s-au întors acasă.
De joi până duminică, românii au stat cu ochii lipiți de ecranele televizoarelor pentru a-și susține favoriții, atât de la Faimoși cât și de la Războinici. Au existat câteva conflicte care au ținut caldă prima pagină a publicațiilor mondene, precum cel dintre Sorin Pușcașu și Albert Oprea de la Războinici și cel dintre Jador și Culiță Sterp de la Faimoși, însă cel mai arzător subiect a fost „lupta” dintre Zanni și Elena Marin, căreia i s-a alăturat, la un moment dat, și Sebastian Chitoșcă.
Celebra coregrafă a câștigat simpatia publicului de acasă și a fost votată favorita publicului de multe ori în urma neînțelegerilor pe care le avea cu ai săi doi colegi din echipa roșie. Deși Zanni a speculat că Elena ar fi jucat teatru și s-ar fi prefăcut doar pentru a părea o victimă în fața celor de acasă, roșcata a trecut prin momente dificile atunci când s-a simțit singură în propria-i echipă.
„Sunt mandra de mine, dorm linistita cand pun capul pe perna. Stiu ca nu am plans niciodata fara motiv, intentionat. Acolo e foarte greu, exact cum povesteam mai devreme ca veneam acasa la Andrei si plangeam, imaginati-va ce era acolo cand erai jignita, se luau de fizicul tau.
Sunt lucruri care nu s-au dat, probabil nu a fost timp, se intamplau si seara, cand ne puneam sa dormim. Vorbeau despre cum ar manca coliva de pe urma mea, cum mi-ar bate un cui in piept, cum m-ar arunca in foc sa ma stafidesc ca o stafida. Eu mi-am aratat sensibilitatea mereu si ei au stiut ca loveasca acolo, ma refer la Zanni si Sebi.
Deși a crezut că lucrurile încep să meargă între ei și par să revină la sentimente mai bune, spre sfârșitul concursului, Elena Marin a declarat că s-a înșelat în privința lui Zanni. Mai mult, Faimoasa a fost deranjată de faptul că trapperul s-a bucurat de eliminarea ei, acuzând-o că s-a victimizat foarte mult în emisiune.
Inclusiv la ultimul reward, cand Zanni m-a ales pe mine, am spus ca nu are rost sa raman ranchiunoasa. Eram pe final de competitie si am crezut ca lasam fiecare de la noi si apropiem. Cand incercam sa fac un pas si sa ma aproprii mi-am dat seama ca era gresit. Niciodata nu am inteles interesul. Si cand am iesit din competitie am spus ca mi-ar placea sa raman prietena cu Zanni. Poate prieteni e mult spus, dar sa ne salutam cand ne vedem.
Ce m-a dezamagit cand am iesit din competitie, recunosc ca am fost daramata, am iesit din Consiliu si plangeam. El a iesit si a inceput sa strige „ce bine imi pare ca ai iesit din competitie, ai terminat cu victimizarea, oricum nu meritai sa mai fii in competitie”. Si a fost o ultima lovitura pe care i-o dai unui om care se afla deja in groapa. In competitie am inteles miza, apoi mi-am dat seama ca nu mai avea miza. Toate lucrurile rele pe care le-am crezut despre el s-au dovedit a fi adevarate.”, a declarat Elena Marin la Teo Show.