Zanni este marele câștigător Survivor România 2021! După luni întregi în care a îndurat condițiile și probele grele impuse de show, acesta a reușit să ducă acasă trofeul.
Toată lumea știe că Alex Velea și Antonia l-au susținut pe concurent încă din primele momente la Survivor.
Fanii au fost curioși să afle ce părere are artistul de faptul că protejatul său a demonstrat că este cel mai puternic din Republica Dominicană.
Alex Velea nu a stat foarte mult pe gânduri și a transmis un mesaj controversat.
Acesta a susținut că Zannidache a demonstrat tot ce era necesar în emisiune, așa că trebuia să ducă acasă trofeul. Dezvăluirile sale au ridicat câteva semne de întrebare.
„Suntem foarte fericiți că a câștigat băiatul nostru. Ne-am dorit din inimă să se întâmple așa.
De la începutul competiției am fost optimiști și l-am susținut, era normal, și am crezut că o să câștige. L-am văzut cum se comportă pe trasee, cum se comportă cu colegii.
A înfăptuit tot ce era de înfăptuit în emisiunea asta. S-a descurcat din punct de vedere sportiv și din punct de vedere social.”, a zis Alex Velea într-un live pe pagina de Facebook WOWbiz.
De asemenea, cântărețul a explicat că, uneori, protejatul său nu a putut să își țină în frâu sentimentele, dar că este extrem de mândru de tot ce a făcut în Republica Dominicană. Se pare că pe Zanni îl așteaptă o carieră de succes după Survivor.
„Îl felicităm și pe Andrei, că a fost un copil bun, un sportiv extraordinar. Zanni a adus mai multe puncte și a fost mai bun. Zanni a fost veteran și a luptat până la final.
Chiar dacă de multe ori nu și-a pus filtru sentimentelor și gândurilor și a spus tot ce a gândit, dar per total suntem extrem de mândri.
Mulțumim celor de acasă că l-ați susținut. Ăsta e începutul unei cariere de succes. Dumnezeu a fost lângă el.”, a mai zis artistul.
Alex Velea a ținut să transmită un mesaj și în mediul online. Acesta a susținut că mulți telespectatori nu l-au plăcut pe Zanni la început, dar el și Antonia au fost alături de concurentul de la Survivor România încă din prima clipă.
„Este ‘amuzant’ cum unii oameni ne mulțumesc mie și Antoniei că îl susținem pe Zanni. Fără să fiu prea posesiv, noi vă mulțumim vouă fiindcă voi ați apărut acum în ultimele luni.
Noi suntem lângă Zannidache din ‘ziua 1’. Unii chiar nu l-ați ‘halit’ la început, unii sunteți ‘fani’ că e cool mai ales în postura de acum.
Așa că hai să nu ne mai comparăm sentimentele. Merci. Vă mulțumesc că îl susțineți pe Zannidache.”, a scris Alex Velea pe InstaStory.