Există anumite greșeli în trafic ce îi vor costa foarte mult pentru șoferi. De această dată, este vorba de ceva ce face toată lumea în orașele mari și aglomerate, iar pietonii sunt exasperați de persoanele ce se grăbesc mult prea tare și preferă să nu se gândească de două ori la regulile din trafic.
Parlamentarii de la PNL și USR PLUS și-au unit forțele pentru a aduce un proiect ce îi va ajuta pe pietoni. De foarte multe ori, șoferii preferă să parcheze pe trotuar pentru a nu mai căuta în zadar un loc de parcare când se grăbesc.
Aceștia vor putea risca amenzi usturătoare dacă o să aleagă această metodă în continuare, blocând trecerea oamenilor.
Dacă în Parlament o să fie adoptată noua inițiativă depusă ieri, șoferii nu vor mai avea voie să parcheze pe trotuar dacă nu vor lăsa minim un metru pentru trecerea persoanelor, cărucioarelor sau oamenilor cu dizabilități. Dacă o să opteze pentru această variantă ce pune în mare încurcătură pietonii, autoritățile o să intervină.
„Inițiativa legislativă pe care am depus-o împreună cu colegul meu de la USR Plus, Cătălin Teniță, vizăm creșterea sancțiunilor prin încadrarea lor în clasa a 4-a, asta înseamnă între 9 și 20 de puncte de amendă.
Valoarea unui punct este de 145 de lei, deci discutăm de un prag minim de 1.405 lei. Ne-am inspirat din modelul țărilor occidentale. Inclusiv în Franța, parcatul pe trotuar în acest mod este considerat foarte obstructiv, așa este definit în lege.”, a transmis Sebastian Burduja, PNL, potrivit RFI.
De asemenea, din ce în ce mai mulți români își cumpără mașini, așa că aglomerația din marile orașe este greu de suportat. Pentru a încerca să combată această problemă, parlamentarii de la PNL și USR PLUS s-au luat după modelul din țările occidentale și speră ca disconfortul creat de autovehiculele parcate pe trotuar să fie îndepărtat cât de repede se poate pentru a merge către normalitate.
„Se sancționează inclusiv cu imobilizarea și confiscarea vehiculului dacă este dispus de agenții rutieri. Este un lucru ce ține de normalitate, de calitatea vieții, mai ales în orașele aglomerate din România.
Cred că toți românii au fost, la un moment dat, puși în situația de a face slalom printre mașini, între trotuar și carosabil cu copilul în carucior sau cu o persoană cu dizabilități.”, a mai spus Sebastian Burduja.