Dacă ți-ai dorit vreodată să fii însoțitor de zbor, steward sau stewardesă, ar fi bine să ai în vedere câteva particularități ”tehnice” ale acestei meserii aparent ideale.
Întreaga experiență de zbor cu avionul este o colecție de particularități incredibil de precise. Multe dintre ele sunt facilitate de însoțitorii de zbor, al căror scop este să-ți facă voiajul cât mai plăcut. Dacă ai zburat mult în trecut, ai învățat deja câteva trucuri legate de interacțiunea cu ei și ți-ai dat seama că nu au cea mai plăcută meserie din lume.
Mai multe secrete ale vieții de stewardesă au fost dezvăluite de către anagajații a două companii aeriene din Statele Unite. Nu este sigur că se aplică la fel de bine în România, dar sunt șanse destul de mari ca acestea să fie standarde în industrie. Explicațiile au fost publicate într-un număr recent al publicației Men`s Health.
Apa și cafeaua care se servesc în avion sunt altfel decât ai crede. Aparent, nu există cafea cu cofeină în cabină, doar decofeinizată, pentru a nu agita pasagerii sensibili. Stresul și consumul de energizante pot duce rapid la panică. Există și zboruri cu cafea adevărată, dar acestea sunt foarte puține și, aproape de fiecare dată, cafeaua cu cofeină este amestecată cu cafea fără cofeină.
Chiar dacă te bucuri de apă fierbinte la apă sau ceai, aparent fiartă, este bine de știut că provine de dintr-un rezervor de apă al avionului care nu este curățat niciodată. Acela include aceeași apă care este folosită la toalete. Apa îmbuteliată ajunge doar la pasagerii de la clasa întâi.
Un detaliu interesant al vieții unui însoțitor de zbor ține de momentul în care cineva moare la bordul unui avion. Dacă un pasager moare subit în timpul zborului, nimeni nu va afla adevărul până la aterizare. Însoţitorii de zbor vor spune că acesta doarme sau că este beat şi îl vor acoperi cu o pătură. Chiar dacă ştiu ce s-a întâmplat cu adevărat, vecinii de scaun ai mortului sunt obligaţi să stea în continuare lângă el, până la aterizarea avionului. În orice altă situație, s-ar putea produce panică şi haos în cabină.
Alte câteva detalii sunt derivate din respectul arătat însoțitorilor de zbor prin bacșișuri. Pentru suma corectă, te-ai putea bucura de aceleași privilegii ca la clasa întâi, băuturi, mâncare sau chiar și un upgrade la un loc din partea din față a avionului.