Gafă uriașă sesizată de suporteri în cadrul Euro 2020. România a fost umilită din nou în detrimentul Ungariei. Ce s-a întâtmplat pe teren și cum s-a întâmplat totul? Cei de pe Arena Națională au privit neputincioși evenimentul.
Celebra competiție sportivă dintre cele mai bune echipe a fosr marcată încă de la începutul ei de o gafă colosală unde în prim-plan au fost România și Ungaria. Concret, a fost creată o confuzie ridicolă între București și Budapesta. Din păcate, în recenta partidă pe care a găzduit-o turneul final a avut parte de o astfel de încurcătură sensibilă.
Amintim că meciul recent care a evoluat pe teren a fost între Austria și Macedonia de Nord, scor 3-1. Sărbătoarea a fost din plin peste tot, iar pe Arena Națională totul a decurs ca la carte. Greșeala a apărut și ea în cadru în dreptul presei internaționale.
Agenția iraniană ‘Tasnim’ a comis o gafă fără cusur. Autorul a scris că Austria a obținut prima ei victorie din istorie la un turneu final de Campionat European „într-o partidă jucată, la Bucureşti, în Ungaria, şi încheiată cu scorul de 3-1“.
Anglia – Croația, scor 1-0
Olanda – Ucraina, scor: 3-2
Polonia – Slovacia AZI
Austria – Macedonia de Nord, scor: 3-1
Scoția – Cehia AZI
Spania – Suedia AZI
Grupa A (Roma şi Baku): Turcia, Italia, Ţara Galilor, Elveţia
Grupa B (Copenhaga şi Sankt Petersburg): Danemarca, Finlanda, Belgia, Rusia
Grupa C (Amsterdam şi Bucureşti): Olanda, Ucraina, Austria, Macedonia de Nord
Grupa D (Londra şi Glasgow): Anglia, Croaţia, Scoţia, Cehia
Grupa E (Sevilla şi Sankt Petersburg): Spania, Suedia, Polonia, Slovacia
Grupa F (Munchen şi Budapesta): Ungaria, Portugalia, Franţa, Germania
Tensiunile sunt mari pentru fotbaliști și suporteri, iar emoțiile au venit în dreptul lui Eriksen, care a suferit un infarct spulberându-se chiar pe teren sub ochii fanilor.
Marţi 15 iunie
Ungaria – Portugalia (19:00, Budapesta, Grupa F)
Franţa – Germania (22:00, Munchen, Grupa F)
Miercuri 16 iunie
Finlanda – Rusia (16:00, St Petersburg, Grupa B)
Turcia – Ţara Galilor (19:00, Baku,Grupa A)
Italia – Elveţia (22:00, Roma, Grupa A)
Joi 17 iunie
Ucraina – Macedonia de Nord (16:00, Bucureşti, Grupa C)
Danemarca – Belgia (19:00, Copenhaga, Grupa B)
Olanda – Austria (22:00, Amsterdam, Grupa C)
Vineri 18 iunie
Suedia – Slovacia (16:00, St Petersburg, Grupa E)
Croaţia – Cehia (19:00, Glasgow, Grupa D)
Anglia – Scoţia (22:00, Londra, Grupa D)
Sâmbătă 19 mai
Ungaria – Franţa (16:00, Budapesta, Grupa F)
Portugalia – Germania (19:00, Munchen, Grupa F)
Spania – Polonia (22:00, Sevilla, Grupa E)
Duminică 20 iunie
Italia – Ţara Galilor (19:00, Roma, Grupa A)
Elveţia – Turcia (19:00, Baku, Grupa A)
Luni 21 iunie
Macedonia de Nord – Olanda (19:00, Amsterdam, Grupa C)
Ucraina – Austria (19:00, Bucureşti, Grupa C)
Rusia – Danemarca (22:00, Copenhaga, Grupa B)
Finlanda – Belgia (22:00, St Petersburg, Grupa B)