Vești importante pentru români și europeni. Acestea sunt autmobilele care vor dispărea, în curând, de pe piață. Trebuie să iasă din circulație până în 2040. Toți șoferii din România trebuie să știe acest lucru. Proiectul de retragere a acestor automobile va fi prezentat în curând. Cine a luat inițiativa și care este motivul real.
Comisia Europeană tocmai a făcut anunțul care îi va bucura pe toți cetățenii Uniunii Europene. Joi, 10 iunie, Frans Timmermans, vicepreşedintele Comisiei Europene însărcinat cu Pactul Verde al UE, a declarat că va prezenta la sfârşitul anului viitor o propunere de retragere de pe piaţă a celor mai poluante mașini:
Mesajul de maximă importanță a fost transmis după ce mai multe state din Uniunea Europeană și-au exprimat îngrijorarea și dezaprobarea asupra exportului de vehicule poluante dinspre unele state membre către alte țări, atât din UE cât și dinafara blocului comunitar.
„Dorim să lucrăm la o revizuire a directivei privind durata de viaţă a vehiculelor. Vom face o propunere către finele anului care vine. Dacă dorim să ne asigurăm că nu exportăm vehicule poluante în afara UE, trebuie mai întâi să garantăm că ele nu se deplasează în interiorul UE″, a spus vicepreședintele Comisiei Europene Frans Timmermans în cadrul unui consiliu al miniştrilor mediului desfăşurat la Luxemburg, potrivit celor de la Agerpres.
Mai mult de atât, Frans Timmermans a declarat că prima dată vor trebui actualizate normele privind punctele de încărcare pentru mașinile electrice şi cu hidrogen, în special camioanele și vehiculele cu gabarit depășit. De asemenea, tot vicepreședintele Comisiei Europene a evidențiat faptul că trebuie implementată o strategie pentru a ajunge la un parc auto care să nu emită dioxid de carbon.
„Este ceea ce ne cere industria auto şi este un lucru corect. Fie că sunt autoturisme, furgonete sau camioane, când retragi vehiculele poluante vor sosi pas cu pas vehiculele cu emisii zero.
Trebuie să fie o abordare pas cu pas, nu putem avea vehicule cu emisii zero de azi pe mâine. Dar putem avea programe de retragere de pe piaţă a vehiculelor cele mai poluante cât mai rapid posibil″, a specificat vicepreședintele Comisiei Europene.
Franţa şi Spania sunt primele două state din Uniunea Europeană care s-au angajat să interzică comercializarea vehiculelor alimentate cu motorină sau benzină, până în anul 2040.