Un accident deosebit de grav a avut loc la ieșirea din Botoșani, spre Suceava, acolo unde două mașini s-au ciocnit frontal. Din păcate, din cauza condițiilor nefavorabile, unul dintre autoturisme a derapat, acroșând alte trei autoturisme. În urma impactului violent, nouă persoane au fost afectate, fiind nevoie de intervenția mai multor echipaje de pompieri, medicale și de descarcerare.
Potrivit coordonatorului UPU-SMURD Botoșani, Ramona Guraliuc, cele nouă victime au fost preluate de echipajele medicale, care le-au oferit primul ajutor, asigurându-se că starea lor este stabilă. Potrivit medicului, printre cele nouă persoane se află și un minor, restul având peste 18 ani.
„Echipajul de Terapie Intensivă Mobilă a fost solicitat pentru un accident rutier, un impact cu cinci autoturisme, cu nouă victime, policontuzionaţi, stabili din punct de vedere hemodinamic. Trei dintre ei au refuzat transportul la spital, şase sunt evaluaţi şi stabilizaţi din punct de vedere hemodinamic şi au fost dirijaţi către serviciul de Urgenţă. Până acum avem un minor, restul fiind persoane peste 18 ani”, a declarat medicul primar UPU-SMURD Botoșani, potrivit monitorulbt.ro.
Conform ultimelor informații, pompierii ajunși la fața locului s-au asigurat că nu există niciun pericol de izbucnire a unui incendiu, deconectând bornele bateriilor. În plus, șase persoane au fost transportate la spital pentru a primi îngrijiri de specialitate, în timp ce trei persoane au refuzat internarea.
„La sosirea forțelor de intervenție la faţa locului, au constatat că în accident au fost implicate cinci autoturisme. Nouă persoane, dintre care și un copil de 6 ani, au primit îngrijiri medicale la fața locului.
Toate sunt conştiente. Șase dintre ele au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Pompierii au intervenit pentru înlăturarea pericolului de incendiu, fiind deconectate bornele bateriilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Botoșani, Dorina Lupu.
Echipajele de poliție ajunse la fața locului au demarat o anchetă pentru a stabili cine este vinovat pentru producerea accidentului. Din primele cercetări reiese că vinovată pentru acest carambol este o tânără de 31 de ani, care a pierdut controlul volanului, intrând pe coontrasens unde a acroșat cele patru mașini care circulau regulamentar.
„Din verificările efectuate până în acest moment s-a stabilit faptul că o tânără de 31 de ani, din municipiul Botoșani, în timp ce conducea un autoturism marca BMW pe strada Sucevei, direcția de deplasare dinspre strada Pacea către localitatea Hudum, a pierdut controlul asupra direcției de mers împrejurare în care a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu alte patru autoturisme care circulau regulamentar din sens opus.
În urma impactului șase persoane au suferit leziuni și au fost transportate la spital, dintre care un minor. Toti conducătorii auto au fost testați alcoolscopic rezultatele fiind negative. Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
La această oră se efectuează cercetarea la fața locului, traficul fiind deviat prin Parcul de Agrement Cornișa”, a explicat Delia Nenişcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, potrivit sursei citate.