Sunt vești îngrijorătoare pentru părinții care cumpără parizer pentru copii. Atât cel de porc, cât și cel de pasăre ar putea fi contaminate cu metale grele.
Producătorul a anunțat retragerea acestor produse din magazine și chiar i-a sfătuit pe oameni să le arunce sau să le returneze, dacă le au acasă. Astfel că două produse populare, fabricate în Germania și comercializate în mai multe lanțuri de supermarketuri de la noi, ar putea fi periculoase pentru copii. Specialiștii au descoperit o problemă la aparatele de feliat, ce ar putea contamina alimentele cu metale.
”Operatorul a sesizat o problemă la un echipament și pe principul precauției a dispus retragerea întregului lot de pe piață. Din 60 de mii de bucăți, 40 de mii au fost puse sub sechestru în depozitul fabricii, iar restul de 20 de mii au fost retrase voluntar de pe piață, ele fiind în magazinele unde au fost distribuite, urmând că mâine să ajungă la operator în vederea distrugerii.”, a spus Mihai Ponea, director ANSVSA.
De menționat este că până acum, 31 de produse au fost retrase de la raft, fiind sancționați cu 40 de mii de RON pentru comercializarea unui produs supus retragerii.
Este vorba despre loturile de parizer pentru copii Martinel Mortadella 90 gr, având termenul de valabilitate până la data de 05.07.2021, inclusiv, și Martinel Mortadella din carne de pasare 90 gr, cu termenul de valabilitate până la data de 01.07.2021, inclusiv. Aceste produse erau la vânzare în magazine din toată țara.
APC – Asociația Pro Consumatori a analizat în urmă cu ceva timp mai multe sortimente de parizer fabricate/distribuite de Facos, Meda, Agricola, MegaFood-Com, Aldis, Reinert, DiaVist, Recunoştinţa Prodcom, Pick Ungaria, Ifantis, Perfect Poultry Slovenia, CrisTim, Zimbo Ungaria, Auchan, AIA Italia, Cora, Lidl, Penny, Kaufland, Fox, Carrefour, Perutnina Slovenia, Matache Măcelaru, Caroli, Goodies Meat Production, Rewe și Arterimpex.
Astfel, 73% din parizerul analizat a avut un gust intensificat cu monoglutamatul de sodiu şi este colorat cu extract de gândaci. În plus, toate produsele analizate conțineau aditivi alimentari, adică E-uri, de la 3 aditivi alimentari până la 19 aditivi alimentari.
Pentru cei care nu pot renunța la un astfel de produs, ei ar trebui să ia în considerare descoperirea parizerului ”adevărat” la vreun producător dispus să mențină această rețetă pe termen lung. De asemenea, și prepararea parizerului în casă ar putea fi o soluție. Prima variantă provoacă însă dezamăgiri ce sunt provocate de schimbarea rețetei, schimbări determinate și de alți factori, precum: schimbarea rețelei de furnizori, schimbarea rețetelor unor ingrediente sau schimbarea personalului deținător al secretelor micilor trucuri care imprimă acel „ceva” produselor unei firme.