Un grav accident a avut loc pe A1, în județul Giurgiu, în zona localității Bolintin Vale. Un bărbat de 30 de ani a decedat, iar altul a fost rănit, în urma unui accident între doua TIR-uri.
Miercuri dimineață, un grav accident a avut loc pe A1, pe raza localității Bolintin Vale. Un bărbat a decedat și altul a fost rănit. În accident au fost implicate două TIR-uri. Circulația pe prima bandă pe sensul de mers București – Pitești, la kilometrul 21 este restricționată.
„În această dimineaţă, ISU Giurgiu a fost anunţat prin 112 să intervină pe autostradă, în urma producerii unui accident rutier pe A1, Bucureşti – Piteşti, la kilometrul 21, în dreptul localităţii Bolintin Vale, pe sensul de mers spre capitală după ce două autovehicule de tonaj mare au fost implicate într-un accident rutier. La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Bolintin Deal, cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o ambulanţă SMURD şi o ambulanţă SAJ”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Giurgiu, Nicoleta Beianu.
Ajunse la fața locului, echipajele de intervenție au constatat că șoferul și un pasager dintr-unul dintre TIR-uri au nevoie de îngrijiri medicale. Pasagerul era inconștient când au ajuns medicii. Acesta a fost preluat de echipajele SAJ și SMURD și au aplicat manevre de resuscitare. Din nefericire, a decedat.
Un alt accident a avut loc pe A1 în urmă cu câteva zile. În urma acestuia, un bărbat de 45 de ani și-a pierdut viața, iar altui de 46 de ani a fost rănit. Impactul a avut loc la kilometrul 40, pe sensul de mers către Pitești, în zona localității Căscioarele.
În accident au fost implicate două autoturisme, un autocamion de transport marfă, și un camion apicol. Potrivit ISU Giurgiu, în autocamionul de transport marfă se aflau cinci persoane. Bărbatul care a murit în accident era salvamontist în Argeș.
„Conducătorul unuia din autoturisme a fost găsit încarcerat și a fost extras de pompieri dintre fiarele contorsionate cu ajutorul accesoriilor de descarcerare. Din nefericire acesta era decedat. Șoferul celui de-al doilea autoturism a fost rănit, fiind preluat de un echipaj SAJ și transportat de urgență la spital. Celelalte trei persoane implicate nu au avut nevoie de îngrijiri medicale”, informează ISU Giurgiu.