Sunt imagini extrem de dureroase de la înmormântarea marelui actor Ion Dichiseanu, care a murit joi, 20 mai, în spitalul Floreasca din București.
Trupul neînsuflețit al actorului a fost depus la Teatru Nottara, acolo unde admiratorii și apropiații au venit să își ia rămas bun de la Dichiseanu. Pentru început, la teatru a sosit fosta soție a actorului însoțită de nepoata sa, fiica Ioanei Dichiseanu.
Alexandru Repan a fost primul actor care a venit să îi aducă un ultim omagiu marelui actor. Sprijindu-se în baston, el a stat doar câteva minute. Fanii i-au adus flori marelui actor și au venit să își ia rămas bun.
”Îl cunosc pentru Ion Dichiseanu din 1994. Atunci am fost împreună într-un lung turneu din Franța și l-am descoperit și pentru omul, nu doar pentru actorul Ion Dichiseanu. A fost un boem care a știut să îmbine ca nimeni altul măiestria artistică cu boemia. Plecarea lui către stele ne lasă mult, mult mai săraci”, a declarat Marilena Țepus, directoarea Teatrului Nottara pentru impact.ro.
Marele actor urmează să fie înmormântat sâmbătă cu onoruri militare, la cimitirul Bellu. La ora 10:00, cortegiul va pleca spre Cimitirul Bellu, unde va fi depus în capelă.
Ion Dichiseanu a murit joi, 20 mai, după 4 luni petrecute în spital. Marele actor a fost la spital la începutul anului pentru că se simțea rău, iar medicii i-au efectuat o radiografie.
Pentru că rezultatele au fost interpretate greșit, ei au recomandat ca artistul să facă o bronhoscopie la o clinică privată.
În timpul acestei proceduri, Ion Dichiseanu a luat o bacterie, care s-a dovedit a fi atât de agresivă, încât i-a afectat unul dintre plămâni. A stat la pat multe luni de zile, iar medicii reușiseră să îl pună pe picioare.
Fiica lui spunea în urmă cu ceva timp că se simțea mai bine și că reușise să mănânce singur, lucru care dădea speranțe întregii familii că va reveni curând acasă printre cei dragi. Din păcate, organismul lui nu a mai rezistat și marele actor a decedat, lăsând un gol imens printre cei dragi, dar și în lumea artistică.