Din păcate, s-au înregistrat câteva probleme tehnice la Untold. În cursul zilei de azi, 31 iulie, unul dintre etajele Hotelului Sport s-a prăbușit peste generatorul principal de curent al festivalului.
Probleme tehnice la Untold, la doar o zi de la începerea celei de-a 5-a ediție a iubitului festival. Din nefericire, unul dintre etajele Sport s-a prăbușit în dimineața aceasta pe generatorul principal de curent al festivalului. Rerezentanții firmei de pază nu au permis accesul presei la locul incidentului. Se pare că angajații care se ocupă de renovarea hotelului au încercat să demoleze casa fliftului, conform martorilor.
Totul s-a petrecut după ce clădirea aflată în renovare de mai bine de un an a căzut în partea generatorului de curent, spre partea sudică, în loc să cadă în partea opusă. Reprezentanții IPJ Cluj au confirmat că incidentul s-a petrecut după demolarea controlată în rpealabil. Din nefericire, numeroase bucăți de moloz au afectat destul de grav generatorul Untold. IPJ Cluj a mai confirmat faptul că nu există victime.
După ce la două festivaluri din România au răsunat în voie manele, se așteaptă ca și la Untold să fie nelipsite. Bogdan Buta, manager general al Untold, a făcut o serie de declarații în acest sens. Vor fi sau nu manele la Untold? „Cum am reacţionat şi la Neversea ( nu au reacţionat deloc n.r.).
Până la urmă, fiecare artist îşi face actul artistic cum vrea, în speţă, în acel moment Salvatore Scanacci, e un astfel de dj, care face elemente controversate, sau la mişto, aş zice, în alt caz, a oprit muzica ca să îşi ia apă din faţa pupitrului….Deci noi nu interferăm în actele artistice. Artiştii invitaţi sunt liberi să îşi facă setul. Noi intervenim însă când sunt mesaje incitatoare la violenţă, ofensatoare, jignitoare, în rest actul artistic la Untold e liber”.