Divorțul dintre Melinda Gates și cofondatorul Microsoft, Bill Gates, a șocat o lume întreagă. Cei doi au decis să se despartă după 27 de ani de relație, anunțând că vor continua să lucreze împreună la fundația caritabilă Bill & Melinda Gates. Există totuși câteva detalii despre separarea lor la care nu se aștepta nimeni, iar totul a fost făcut public acum.
Divorțul dintre Melinda Gates și cofondatorul Microsoft, Bill Gates, a șocat o lume întreagă. Cei doi s-au căsătorit în Hawaii în 1994, dar iată că relația lor, considerată de multă lume foarte solidă, nu a fost menită succesului. Potrivit documentelor depuse în instanță, Melinda Gates nu își va schimba numele. De asemenea, în dosarul depus se arată faptul că aceștia erau deja separați în momentul în care actele au fost semnate luni de către soția miliardarului.
În actele depuse pentru divorț, Melinda descrie căsnicia ei ca fiind ‚iremediabil destrămată’, potrivit publicației Business Insider. Aceasta și Bill Gates au fost împreună timp de 27 de ani și au trei copii, Phoebe, în vârstă de 18 de ani, Rory, în vârstă de 21 de ani și Jennifer, în vârstă de 25 de ani. Cei doi au făcut vestea tristă publică pe Twitter prin postări identice. În același timp, ei au cerut confidențialitate și spațiu pentru a putea să înceapă un nou capitol al vieții, separat de această dată.
„După o mulțime de gânduri și multă muncă în relația noastră, am luat decizia de a pune capăt căsătoriei noastre. Am crescut trei copii incredibili și am construit o fundație care funcționează în toată lumea pentru a permite tuturor oamenilor să ducă o viață sănătoasă și productivă. Cerem spațiu și confidențialitate pentru familia noastră, pe măsură ce începem călătoria în această nouă viață”, au scris ei.
Chiar dacă povestea lor de dragoste a ajuns la final, aceștia au explicat că vor continua să lucreze împreună pentru fundația lor, numită Bill & Melinda Gates. Această organizație caritabilă are active de peste 50 de miliarde de dolari, potrivit unei înregistrări fiscale citate de CNBC. De asemenea, încă de la lansarea din 2000, fundația s-a concentrat pe probleme de sănătate, dezvoltare și educație.
“Continuăm să împărtăşim credinţa în această misiune şi vom continua să lucrăm împreună în cadrul fundaţiilor, dar nu mai credem că putem creşte împreună ca un cuplu în următoarea fază a vieţii noastre”, au mai precizat ei.