24 apr. 2021 | 18:26

Cum îți poți recăpăta mirosul dacă ai avut covid-19. Specialiștii au făcut anunțul chiar azi

Sănătate
Cum îți poți recăpăta mirosul dacă ai avut covid-19. Specialiștii au făcut anunțul chiar azi
Anunțul specialiștilor: Cum îți poți recăpăta mirosul dacă ai avut covid-19

Un sfert dintre cei care au fost declarați vindecați cu COVID-19 rămân cu sechele respiratorii. Cercetătorii investighează și alte posibile efecte secundare ale bolii, cum ar fi ceața mentală. Între timp, o altă analiză susține o metodă simplă prin care îți poți recăpăta simțul pierdut după ce ai fost infectat cu noul coronavirus.

Studiu⌈ Metoda prin care îți poți recăpăta mirosul dacă ai avut COVID-19

968.746 de pacienți au fost declarați vindecați de coronavirus în România de la începutul crizei sanitare. Mulți dintre oameni afirmă că virusul a lăsat însă urme adânci. Cea mai frecventă, un miros mai slab. Un studiu arată astăzi că, pentru a-l readuce la capacitățile de dinainte, există o metodă simplă ce presupune antrenarea acestui simț. Poți folosi ce ai la îndemână, căci regula este de a-i aduce aminte creierului de mirosuri – sunt concluziile unei analize publicate în Jurnalul Internațional de Alergii și Rinologie.

Carl Philpott, expert în pierderea mirosului, recomandă să mirosim de două ori pe zi unul dintre următoarele produse: mentă, cafea, portocale sau usturoi. Specialistul completează că ambiția contează foarte mult, deoarece poate dura mai multe luni până când mirosul revine.

Informații despre pierderea mirosului

S-a demonstrat la nivel mondial că unul dintre simptomele extrem de prezente și rapide este cel al pierderii mirosului și/sau al gustului. Specialiștii în medicină de la Harvard explică faptul că pierderea acestui simț pe termen limitat, numită anosmie, este principalul simptom neurologic și unul dintre primii și mai frecvent raportați indicatori ai COVID-19. Neuronii senzoriali care detectează și transmit senzațiile olfactive către creier nu se numără printre tipurile de celule vulnerabile, arată studiul în cauză.

Echipa de cercetare a descoperit că neuronii senzoriali olfactivi nu redau gena care codifică proteina receptorului ACE2, pe care noul coronavirus o folosește pentru a intra în celulele umane. Pe de altă parte, ACE2 este redat în celule care oferă suport metabolic și structural pentru neuronii senzoriali olfactivi, precum și anumite categorii de celule stem și celule ale vaselor de sânge. Rezultatele sugerează că infecția unor tipuri de celule non-neuronale poate fi responsabilă de anosmia la pacienții cu COVID-19.

„Descoperirile noastre indică faptul că noul coronavirus schimbă simțul mirosului la pacienți nu prin infectarea directă a neuronilor, ci prin afectarea funcției celulelor de susținere”, a declarat autorul principal al studiului, Sandeep Robert Datta, profesor asociat de neurobiologie în Institutul Blavatnik de la HMS.

Parteneri
Ce trebuie să ai în buzunar în Ajunul Crăciunului pentru a avea noroc și împliniri
Redactia.ro
Povestea tragica a Zarazei, bruneta „de o frumusețe dumnezeiască”, ucisă de un asasin plătit de Zavaidoc
Click.ro
Portretul lui Mihail Neamțu, noul președinte al Comisiei de Cultură. Cunoscut pentru dezinformări și acuzat de propagandă legionară
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Ștefan Hrușcă. Geanina a fost fotomodel și i-a dăruit artistului doi copii, un băiat și o fată
Unica.ro
Lovește capota mașinii înainte de a porni motorul. La ce ajută
EVZ.ro
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews
Anunțul nopții despre Gheorghe Dincă. Ce s-a întâmplat cu criminalul din Caracal
Capital.ro
Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Are 9 dormitoare și mobilă de lux. Vila e o fortăreață: “Tot sistemul de protecție a casei este inventat de mine"
Avantaje
PLATA cu CARDUL se SCHIMBĂ RADICAL! DISPARE în câteva ORE
Mediaflux
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Mireasa Confesiuni, sezonul 6. Ce s-a întâmplat la Paris între Daiana și Cristi. De ce relația lor a ajuns în impas după logodnă
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro