Violeta a impresionat-o pe mama sa. Andreea Marin nu s-a putut abține, așa că a împărtășit vestea cu cei care o urmăresc pe rețelele de socializare. Ce a făcut fiica Zânei Surprizelor recent?
Andreea Marin a făcut câteva dezvăluiri așteptate despre fiica sa. Fosta Zâna a surprizelor a decis să își ferească viața personală de ochii curioșilor, așa că fanii brunetei o pot găsi rareori dezvăluind detalii despre povestea sa de dragoste sau despre Violeta, singurul său copil.
Relația pe care o are cu fiica ei este demnă de invidiat. Fosta prezentatoare de televiziune a reușit să-i insufle adolescentei principii solide și să îi arate cum este viața reală. Deși multe vedete s-au repezi să-și încurajeze copiii să urmeze cel puțin un domeniu apropiat lor, se pare că succesul va veni din altă direcție pentru fiica lui Ștefan Bănică Jr.
Andreea Marin se poate lăuda cu faptul că este unul din părinții care a început deja să culeagă roadele muncii sale. Tânăra visează încă de pe acum să urmeze cursurile facultății de Drept pentru a deveni un avocat.
„Îmi doresc ca Violeta să devină o femeie sensibilă și capabilă să se lupte pentru drepturile ei și să le apere pe ale celorlalți. De altfel, mi-a mărturisit de curând că își dorește să urmeze cursurile facultății de drept.
Sunt uimită! Îi place partea asta artistică a vieții, are de la ambii părinți ce să moștenească în acest domeniu, dar mă bucură realismul ei. Și-a dat seama de nişte lucruri”, a povestit bruneta.
„Citește foarte mult în domeniu, deși are o vârstă fragedă. Tot ce îmi doresc este să fie fericită. Nu vreau să am un copil excepțional, perfect, mă bucur că e bună la școală dar nu asta e scopul meu în viață. Am ajuns într-un moment în care realizez că e atât de important să trăim fericirea. Asta îmi doresc pentru ea. Da, sunt o mamă destul de strictă din punctul acesta de vedere, dar știu că modul meu de a gândi o va duce într-o direcție bună. Și deja văd rezultate. Da, există reguli și trebuie să le păstrăm cu toții, există o disciplină și în viața noastră de maturi, nu doar în viața copiilor. Sunt anumite reguli care țin de dorința mea de a nu exista risipă, de a aprecia ceea ce ai în viață, nu de a considera că tot ce ai ți se cuvine. Nu, nu ni se cuvine nimic”
Andreea Marin (Sursa: A7TV)