13 apr. 2021 | 14:20

Jennifer Aniston, mamă pentru prima dată. Vestea dată prietenilor din Friends

Monden
Jennifer Aniston, mamă pentru prima dată. Vestea dată prietenilor din Friends
Jennifer Aniston, mamă pentru prima oară la 52 de ani

Jennifer Aniston urmează să devină mamă pentru prima oară! Anunțul celebrei actrițe a fost făcut în fața prietenilor din Friends. Fanii artistei abia așteptau să o vadă pe blondină și în acest rol.

Jennifer Aniston, mamă pentru prima oară la 52 de ani

Bucurie uriașă pentru fanii celebrei actrițe din serialul „Friends”. Aceasta urmează să adopte un copil, astfel devenind mamă pentru prima oară la vârsta de 52 de ani. Dezvăluirile la care nimeni nu se aștepta au fost făcute chiar la începutul filmărilor de la reuniunea specială „Friends” pentru care s-a dat startul săptămâna trecută, în Los Angeles.

„Știm că nu există un scenariu. Nu o să fiu Rachel, deși cumva sunt. De fapt, toți avem mici părți ale personajelor în noi”, a spus Jennifer Aniston, iar Lisa Kudrow a aprobat-o.

Faimoasa blondă și-a anunțat colegii că urmează să joace cel mai important rol din viața sa, cel de mamă. Conform Daily Mirror, cea care o interpretează pe Rachel Green a decis să adopte o fetiță de la un orfelinat din Mexic, Casa Hogar Sion.

Jen a ajutat constant orfelinatul precizat ani de zile cu tot felul de donații, iar prietenele ei au dezvăluit că procesul de adopție se va finaliza în viitorul foarte apropiat. Concret, pentru două luni, în iunie.

„Jen a simțit că e momentul perfect”

“Jen a simțit că la reuniune e momentul perfect să anunțe gașca de venirea copilului. În timp ce fetele știau deja, pentru că se văd în mod regulat, a considerat că ar fi frumos să le spună și băieților, având în vedere că vor fi toți, și îi vede destul de rar”, a declarat o sursă pentru revista Closer.

Cererea pentru adopție a fost înaintată încă de anul trecut, iar una din prietenele actriței a fost lângă ea pe tot acest parcurs, astfel să nu fie singură în cel mai important moment al vieții sale.

Mai mult decât atât, tot aceasta îi pregătește petrecerea de bun venit a bebelușului. „Petrecând așa mult timp împreună de aproape un deceniu, au trecut împreună peste toate greutățile vieții și s-au susținut una pe altă, cum ar fi problemele cu fertilitatea ale lui Courteney sau divorțul dureros al lui Jen de Brad Pitt”, a mai spus sursa.

Zvonurile că Jennifer Aniston ar vrea să adopte un copil de la orfelinatul în cauză din Mexic au apărut în spațiul public încă din anul 2011, înainte ca actrița să se căsătorească cu Justin Theroux.

Parteneri
O mamă rămasă văduvă și-a crescut singură cei trei copii mici. Peste ani a fost abandonată de cei cărora le-a dat viață. Nici măcar atunci când s-a îmbolnăvit nu a fost vizitată. Drama prin care a trecut
Redactia.ro
Zodiile care vor avea o săptămână de vis! Scapă în sfârșit dintr-o relație toxică
Click.ro
Boala SECRETĂ de care suferă Anca Țurcașiu. Află cum i-a schimbat viața diagnosticul primit!
Vocea.biz
A albit de tot și nu-l mai recunoști! În urmă cu câțiva ani, toate femeile visau la el. Acum pare altă persoană! Spune drept, îți dai seama cine e în poze?
Unica.ro
Un mare internațonal român, la capătul puterilor. Boala îl chinuie zi de zi
EVZ.ro
Cum a arătat tortul de la nunta Monicăi Bîrlădeanu cu Valeriu Gheorghiță. Noi imagini exclusive de la petrecere / VIDEO
Spynews
O lume întreagă e în doliu. A murit unul din marile nume ale planetei: Astăzi, lumina noastră s-a stins
Capital.ro
Lora, o mireasă superbă! Nimeni nu se aștepta la o așa rochie! Primele imagini de la nunta cu Ionuț Ghenu. Cine sunt nașii bogătașii
Avantaje
RĂZBOIUL s-a EXTINS! CAPITALA este SUB ASEDIU
Mediaflux
Cum a arătat tortul de la nunta Monicăi Bîrlădeanu cu Valeriu Gheorghiță. Noi imagini exclusive de la petrecere / VIDEO
Spynews.ro
De ce nu existau țărani grași acum 100 de ani. Dieta zilnică a strămoșilor noștri o să te surprindă
Realitatea.net
Lora și Ionuț Ghenu au fost fabuloși la dansul mirilor. Imagini superbe de la nunta celor doi. Cum au arătat tortul și mărturiile
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro