Artista Oana Barabancea a acuzat azi lipsa de empatie a celor implicați în scandalul evacuării Spitalului Foișor. Iată ce a declarat artista Ozana Barabancea.
”Eu n-am ştiut ce s-a întâmplat cu spitalul Foişor. Mi-a scris sora mea, era îngrozită. Nu pot să cred că s-a întâmplat aşa ceva. Cred că este o dezumanizare totală, o lipsă de empatie. Este foarte grav, totuşi, ce se întâmplă. Oamenii ăştia chiar pot să doarmă liniştiţi, când văd ce au făcut? Ăştia care ar trebui să ne păstorească. Chiar nu le e frică de Dumnezeu? Bă, Dumnezeu nu rămâne dator. Niciodată! A venit cineva să-şi ceară scuze? Să spună: „Suntem într-un r… cu toţii. Nu suntem voi contra voastră!”
Senzația pe care eu o am este că cineva este contra altcuiva. Este statul împotriva poporului? N-aş vrea să cred asta”, a spus Barabancea la Antena3.
De altfel, Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenă, a dat ieri explicaţii în urma evacuării cu jandarmii a Spitalului Foişor.
Așadar, într-un video de 9 minute postat pe Facebook, Raed Arafat a spus că decizia evacuării Spitalului Foişor i-a fost motivată de nevoia presantă de a face loc bolnavilor de COVID ce aglomerează în prezent secțiile UPU (Unități de Primiri Urgențe) din București.
”Astăzi la ora 11 am avut 784 de cazuri în unităţile de primiri urgenţe pe plan naţional din care 11 intubaţi confirmaţi COVID-19 şi 4 suspecţi care au fost intubaţi şi ventilaţi în unităţile de primire urgenţe. Vorbim de 106 confirmaţi care au nevoie de ventilaţie non-invazivă şi 12 suspecţi care au nevoie de ventilaţie non-invazivă plus 190 care au nevoie de ozigen confirmaţi şi 77 care au nevoie de oxigen – suspecţi.
La nivelul Bucureştiului situaţia era la ora 11 – 159 de pacienţi în terapiile intensive în unităţile de primiri urgenţe din Bucureşti, din aceşti 159 – 8 erau intubaţi/ventilaţi, 34 erau cu necesar de ventilaţie non-invazivă şi 83 cu necesar de oxigen. Din aceşti pacienţi urmează să continue transportul către spitalul Foişor şi bineînţeles către unitatea mobilă de terapie intensivă de la Spitalul Babeş.
Decizia pe fond este una corectă, chiar dacă a creat un anumit disconfort pentru pacienții din spitalul Foişor şi a avut o singură menire, de a salva cât mai multe vieți, de a nu ne pune pe colegii din UPU şi din spitale să aleagă cine intră şi cine așteaptă în ambulanță.
În condiții de normalitate s-ar desfășura un astfel de proces mult mai bine, însă în condiții de normalitate nu am ajunge să evacuăm un spital…
Intenția noastră a fost să punem la dispoziția bucureștenilor un număr semnificativ mai mare de paturi la ATI, ca să putem evacua unitățile de primiri urgențe să le pregătim să primească în continuare pacienți.
Decizia de a evacua, dea face loc bolnavilor în stare critică rămâne valabilă și aș lua-o din nou oricând. Asta înseamnă să tratezi cum trebuie o situaţie critică, și nu să stai să te gândeşti oare ce să fac să nu supăr pe cineva”, a concluzionat Raed Arafat.