Victor Pițurcă a întrecut măsura. Acesta a folosit un limbaj interzis minorilor la televizor. Felul în care s-a exprimat celebrul sportiv e inadmisibil. Cu ce acuzații halucinante a venit acesta?
A fost făcută publică o întregistrare neașteptată cu Victor Pițurcă. Aceasta este de departe controversată, în ea fiind cuprinse jigniri și acuzații dure la adresa colegilor de breaslă. Piți senior a fost invitatul lui Silviu Tudor Samuilă într-o emisie care a trezit o mulțime de semne de întrebare.
Totul s-a petrecut în timpul pauzei publicitare, moment în care cei doi nu au știut că sunt filmați. Înregistrarea dintre aceștia a fost publicată pe YouTube și cuprinde declarațiile fostului selecționer din România care a scăpat de teama înregistrării în direct, făcându-i moderatorului dezvăluiri uluitoare despre perioada petrecută la Craiova.
Cel din urmă a vorbit despre jucătorii care îi treceau în revistă toate bârfele din vestiar lui Mihai Rotaru, numindu-l „jeg” pe italianul Pigliacelli. De asemenea, acesta a scăpat și o înjurătură șa adresa patronului Rotaru, atunci când a reamintit de faptul că ar fi trebuit să primească o sumă uriașă drept despăgubire dacă ar fi fost dat afară și nu ar fi plecat de bunăvoie.
Discuția s-a sfârșit cu acuzații halucinanate pe care Pițurcă le-a lansat despre fostul tehnician Devis Mangia despre care a afirmat că l-ar fi ajutat pe Rotaru să dorească de urgență înlocuirea sa.
„Pigliacelli era atunci dat afară. Era o jigodie fără margini. Dădea mesaj să fie el căpitan, la galerie. Era Popică acela, un puști, l-am pus să joace în Cupă, îi spuneam (lui Pigliacelli) să-l încurajeze. Și mă întreba că de ce să-l încurajeze. Ce jeg! Un jeg de n-am văzut. A venit Rotaru înaintea meciului la mine, că e răzmeriță în vestiar. Ce răzmeriță? Că au venit doi trei jucători la el. Știi tu mai bine ce e în vestiar? Stai, mă, la locul tău. S-a obișnuit prost, cu antrenori sclavi. El voia să-l dea de mult afară pe Magia. Le dădea mesaje jucatorilor.
Era b*****u. Și pe acesta îl schimbă, pe Ouzionidis. Eu am auzit deja, că e nemulțumit. Îi trimite lui Șumudică, Iordănescu, e un libidinos, așa, un jeg. În p***a mă-tii, dacă mă dădeai afară, îmi dădeai 450.000 de euro. Am mai plecat cu scandal, cu Mititelu. Nu mai vreau să mă cert cu ei. El voia să plec. Am venit din prostia mea, că a fost vorba de Craiova. Am avut încredere că voi face echipă foarte bună acolo. Nu credeam că e un om de calitatea asta (Mihai Rotaru). Eram în certuri, nu ducea la nimic bun chestia asta”
Victor Pițurcă (Sursa: prosport.ro)