Un bărbat din Iași a fost acuzat că și-a abuzat propria nevasta, provocându-i moartea acesteia. Judecătorii din cadrul Tribunalului Iași l-au condamnat pe bărbat la 8 ani și 6 luni de închisoare. Acesta este acuzat de viol și lovituri cauzatoare de moarte.
Ieșeanul a fost pedepsit de magistrați după ce și-a abuzat și violat și lovit soția. Din păcate, femeia a decedat în cele din urmă. După tragicul incident, bărbatul și-a primit pedeapsă meritată, însă cei doi copii ai familiei au ajuns în grija statului. De asemenea, agresorul a fost obligat să achite despăgubiri către copii.
„Instanța admite acțiunea exercitată pentru părțile civile L.Ș.J. și I.M.T.J., prin reprezentant legal, directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași. Îl obligă inculpatul Laurian Ștefan Juncu la plata către fiecare parte civilă a sumei de 100.000 de lei, cu titlu de daune morale, și a unei prestații lunare de întreținere, în cuantum de 16,5 la sută din veniturile obținute de acesta, începând cu data de 24 iunie 2013, până la majoratul acestora.
Admite în parte acțiunea exercitată de partea civilă N.P. Îl obligă pe inculpat la plata către partea civilă a sumei de 30.000 de lei, cu titlu de daune morale, și a sumei de 8.800 de lei, reprezentând daune materiale. Admite în parte acțiunea exercitată de partea civilă L.T. Îl obligă pe inculpat la plata către partea civilă a sumei de 50.000 de lei, cu titlu de daune morale, și a sumei de 7.500 de lei, cu titlu de daune materiale”, au afirmat magistrații ieșeni.
Sentința emisă de Tribunalul Iași nu este definitivă, ea putând fi contestată. Potrivit „BZI”, procesul bărbatului a început pe 4 octombrie 2019. La acea dată, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași au dispus trimiterea în judecată a individului.
Conform anchetatorilor, în urmă cu aproximativ 8 ani, bărbatul și-ar fi violat soția. Mai mult de atât, acesta ar fi lovit-o de mai multe ori pe femeie, iar aceasta a ajuns în cele din urmă la spital. Ulterior, femeia s-a stins din viață. Medicii au constatat faptul că leziunile suferite de victimă au dus la regretatul deces al acesteia.
Oamenii legii au declanșat o anchetă și au ajuns la concluzia că vinovatul este Laurian Ștefan Juncu, soțul femeii. Ancheta a fost una de lungă durată, din cauza expertizelor efectuate în cauză. După decesul mamei, copiii minori au ajuns în grija Direcției Generale de Asistență Socială și pentru Protecția Copilului Iași. Ulterior, au fost dați în plasament familial.
În continuare, rămâne de văzut dacă sentința urmează a fi contestată. Dacă se întâmplă acest lucru, Curtea de Apel Iași va decide ce se va întâmpla cu agresorul.