Ușor, ușor, începe goana după cozonaci. Pentru cei mai pricepuți, forfota va fi în bucătărie, nu în magazine, mai ales acum, când timp este. Mai jos ai una dintre rețetele din bătrâni.
Este posibil ca primul cozonac să fie făcut în Egiptul Antic, îndulcit cu miere și umplut cu semințe. De la egipteni, grecii și-au câștigat interesul pentru bucătărie, drojdie și aluat dospit. Ei l-au făcut, în schimb, cu miere, stafide și nuci. Cozonacul grecesc este numit ”plakoús” (πλακούς).
Drojdia și pâinile dospite implicit, cum ar fi cozonacul, au fost ulterior introduse la romani, unde au adăugat fructe uscate la cozonac. La început, existau doar două soiuri numite ”libum” și ”placentă”. ”Libum” era o prăjitură mică, folosită ca ofrandă zeilor.
Fă maiaua din drojdie, 2 linguri de lapte, o linguriță de zahăr și o lingură de făină, apoi amestecă-le și lasă-le la crescut până își dublează cantitatea. În paralel, pune făina cernută într-un lighean și adaugă laptele fierbinte treptat; lapte care în prealabil a fost fiert cu zahărul și coaja rasă de la o lămâie.
Adaugă și gălbenușurile, unul câte unul, și frământă. Înainte, bate gălbenușurile bine cu un praf de sare. Acum, adaugă untul împreună cu uleiul lăsat la temperatura camerei. Peste toate aceste ingrediente adaugă maiaua și frământă strașnic. În acest timp, pune și esențele, pe urmă lasă la crescut.
Pentru cremă e nevoie să pui laptele pe foc, în care vei pune unt, cacao, nucă, mac și stafide. Nu uita ca înainte de a pune stafidele să le lași preț de măcar 10 minute la înmuiat în lapte, rom sau chiar apă. După ce aluatul a crescut, împarte-l în două. Ia prima jumătate, întinde-o, unge-o cu puțin ulei și adaugă compoziția.
Fă la fel și cu cea de-a doua jumătate și dă-i bice la împletit, după cum te pricepi mai bine. Așază cozonacul în forme, în care ai pus fie hârtie de copt, fie ulei, iar la sfârșit unge-l cu gălbenuș și presară zahăr tos.