Doi activiști de mediu au fost agresați de șoferul unui TIR, în timp ce transporta lemne ilegal. Cei doi au observat, în trafic, camionul supraîncărcat cu lemne și au sunat la 112.
Șoferul tirului a observat că este urmărit de către cei doi activiști, moment în care a oprit TIR-ul în mijlocul străzii pentru a le cere explicații. Le-a spus pe un ton agresiv să plece și să-și vadă de treaba lor. În momentul în care s-a simțit încolțit, șoferul camionului a devenit agresiv și fizic. Pe unul dintre activiști a încercat să-l arunce în fața unui alt TIR ce circula regulamentar e autostradă.
Activist de mediu: „Filmează când vorbește, că vorbește la 112. Să auzi ce minte! Înjurături. Când nu e telefonul lângă mine, mă înjură. Uitați cum dă, uitați cum lovește!”
La un moment dat, șoferul acuzat că transportă lemne ilegal, sună chiar el la 112. În timpul apelului, acesta a precizat că este agresat de doi bărbați. În timp ce vorbește cu dispecerul, îl mai lovește odată pe unul dintre cei doi activiști. Într-un final, polițiștii au reușit să-l prindă pe șoferul agresiv, înainte de a se ascunde într-o parcare privată. De asemenea, lemnul a fost luat de autorități pentru măsurători.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Neamț, mai mulți polițiști au fost amenințați de hoții de lemne surprinși la furat în pădurea din Bozieni. Oamenii legii au fost nevoiți să se folosească de armele din dotare. Intervenția a avut loc după ce un angajat al Ocolului Silvic a anunțat polițiștii că mai multe persoane taie lemne ilegal.
„Imediat, echipajul de poliţie s-a deplasat la faţa locului, fiind descoperit atelajul hipo cu care era transportat materialul lemnos susceptibil a fi sustras, condus de un bărbat de 52 de ani, din Bozieni. La vederea poliţiştilor, cel în cauză împreună cu mai multe persoane ar fi devenit recalcitranţi şi având asupra lor obiecte contondente, ar fi adresat ameninţări cu acte de violenţă ambilor agenţi de poliţie, fiind somaţi să înceteze. Având în vedere comportamentul violent al acestora, unul dintre poliţişti a folosit armamentul din dotare, fiind executate 16 focuri de armă, fără a rezulta rănirea vreunei persoane”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.
La fața locului s-au prezentat și Serviciul pentru Acțiuni Speciale ce l-au reținut pe bărbatul de 52 de ani. Restul persoanelor implicate au fugit de la fața locului, dar sunt căutate de polițiști. Bărbatul prins este reținut pentru 24 de ore, iar judecătoria Roman a dispus arestarea acestuia pentru 30 de zile.