Adina Alberts a comentat o situație controversată izvorâtă după moartea Corneliei Catanga. O știre privind motivul decesului solistei, care la acest moment nu este cert, a înfuriat-o.
Cornelia Catanga, cântăreață de muzică lăutărească, a murit vineri, la vârsta de 63 de ani, la Spitalul Universitar de Urgență București, unde fusese transportată joi seară, deoarece nu se simțea bine. Artista nu mai putea respira, așa că a chemat ambulanța. Cadrele medicale i-au făcut un test COVID-19 care a ieșit pozitiv. Jurnalista Mara Bănică a afirmat că interpreta s-ar fi tratat singură, acasă, cu Ivermectină.
„Din păcate, Cornelia a stat acasă și a luat și Ivermectină, din câte am înțeles. Nea Aurel spunea că el nu crede în această boală, că nu crede în COVID. Mereu îi spuneam să nu mai gândească așa…Este cumplit ce s-a întâmplat”, a informat ziarista.
Conform soțului ei, Aurel Pădureanu, solista a mai fost internată la Spitalul de Urgență Floreasca în 2019, când a suferit un infarct. Pe parcursul câtorva luni, artista slăbise 27 de kilograme din cauza unor probleme personale.
Condoleanțe și regret a transmis și medicul estetician Adina Alberts, care a postat pe contul de Facebook declarații pline de năduf după ce cântăreața a trecut în neființă.
„Încep prin a transmite SINCERE CONDOLEANȚE familiei Corneliei Catanga. Suntem extrem de triști de vestea trecerii în rândul celor drepți a domnei Catanga. Dumnezeu s-o odihnească în pace!
??Însă, legătura dintre cauza decesului Corneliei și persoana mea, încercarea patetică de a mă scoate pe mine vinovată de acest deces , este revoltătoare.
Deși nimeni nu știe cauza exactă a stopului cardiac pe care Cornelia Catanga l-ar fi suferit, jurnaliștii de la dcnews deja “au citit în stele” și au opinat public că acesta s-ar fi datorat Ivermectinei pe care ar fi luat-o Cornelia.
??Adică, dragii mei, apar știri cum că, aproape în fiecare săptămână câte un român moare după ce se vaccinează antiCovid, dar oficial NU EXISTĂ NICIO LEGĂTURĂ ÎNTRE ACELE STOPURI CARDIACE ȘI VACCINARE, iar în cazul Corneliei deja “experții “ au concluzionat.
??”Presa liberă” din România ar dori oare linșarea mea folosind această tristă ocazie?! Probabil că “le cam stau în gât” de ceva vreme prin declarațiile mele vizavi de riscurile vaccinării ARN mesager antiCovid, precum și despre beneficiile Ivermectinei în prevenția și tratarea Covid. Iar tragica întâmplare de azi “le vine mănușă”. Oameni fără scrupule…”, este o parte din mesajul medicului.