Florin Salam a încălcat, din nou, regulile și nu a respectat restricțiile impuse de către autorități în contextul pandemic în care se află țara noastră. Ce a făcut celebrul manelist chiar azi-noapte în București. Nimeni nu l-a prins.
Chiar dacă încă nu am trecut de pandemia de coronavirus, nu puțini sunt cei care nu respectă regulile impuse de către autorități. Celebrul manelist Florin Salam a fost surprins noaptea trecută încălcând măsurile de prevenție și restricțiile din pandemie. Artistul și partenera lui de viață Roxana Dobre au participat la o petrecere de zile mari.
Cei doi s-au distrat, au dansat ș cântat până în zori de zi, în incinta unui restaurant cunoscut din Tohani, fără să mai țină cont de reguli și de distanțarea socială. Roxana Dobre și Florin Salam s-au distrat alături de ceilalți petrecăreți, printre care s-a numărat și frumoasa Betty, fiica manelistului.
Pentru că niciun om al legii nu s-a prezentat la local pentru a verifica și amenda pe cei care nu respectau restricțiile din pandemie, paranghelia a ținut până dimineața, spre bucuria invitaților. Cântărețul de manele i-a făcut cea mai frumoasă dedicație viitoarei sale soții, în momentul în care s-a prezentat la restaurant cu un buchet imens de flori:
„Dacă îți iubești nevasta, e normal. Dacă îți dai viața pentru ea, e normal. Dacă ai nevastă care îți schimbă viața în bine și care te înțelege și care îți dă putere să fii numărul 1, e normal”, i-a declarat Florin Salam iubitei sale Roxana Dobre.
Recent, în presă au apărut informații despre un dosar de la DIICOT în care sunt implicați Florin Salam, Tzanca Uraganu și Anaser Duduianu, membru al unuia dintre cele mai cunoscute clanuri de interlopi din România. Acesta a făcut declarații incendiare despre cei doi maneliști, negând faptul că ar fi luat bani de la cei doi cântăreți:
„Sunt om, nu sunt huligan. Cred că o să înțeleagă majoritatea oamenilor că n-am nimic cu nimeni. Ăla, Tzancă, e vără-meu, Salam e cumătră-meu. N-am nici un avantaj de pe baza la nimeni. Sunt capabil de mine, sunt vaccinat. Până acum, până să fie Salam și Tzancă, am trăit după ei? Când vreodată am avut eu nevoie de la cineva? Vedeți-vă fiecare de treaba voastră, nu mai vorbiți că a luat, că a făcut, că a dres…
Jur pe mama că nu vreau să fac confirmări la nimeni. Mă derajează încontinuu vorbele astea: ”A luat Anaser 20.000, a luat de la Tzancă 20.000, a luat de la Salam 20.000”. Păi ce sunt ăștia mă, miliardari, să iau de la ei zeci de mii? Dar când am mai luat? Să-și vadă fiecare de viața lui! Nu mai credeți că a luat Anaser de la Salam și de la Tzancă! Ce sunt ăștia, agarici, handicapați, tentative, ce sunt?”, a declarat Anaser Duduianu, conform wowbiz.ro.