28 nov. 2018 | 08:45

România se împrumută iar de la populație. Ce să știi despre titlurile de stat

Știri generale
România se împrumută iar de la populație. Ce să știi despre titlurile de stat

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a lansat o nouă emisiune aniversară de titluri de stat către populaţie, cu ocazia sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, a treia în cadrul programului Tezaur-ediţia Centenar. Ce preț au titlurile de stat.

Suma minimă a unui titlu de stat este de un leu, cu maturitate de doi ani şi o rată de dobândă de 4,5%, iar veniturile aferente sunt neimpozabile, potrivit Digi24.

Titlurile pot fi cumpărate până la data de 14 decembrie de către persoanele care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii, inclusiv de cele care au participat la emisiunile anterioare.

De unde poți cumpăra titlurile de stat

Titlurile vor putea fi achiziţionate în perioada 26 noiembrie – 14 decembrie 2018 de la unităţile operative ale Trezoreriei Statului şi în perioada 26 noiembrie – 13 decembrie 2018 prin reţeaua de oficii poştale ale Companiei Naţionale Poşta Română, din mediul urban, iar în perioada 26 noiembrie – 12 decembrie 2018 din mediul rural.

Valoarea maximă a semnăturilor pe fiecare investitor este de 200.000 lei pentru subscrierile realizate prin intermediul unităţilor operative ale Trezoreriei Statului şi 200.000 lei pentru cele realizate prin subunităţile poştale din reţeaua C.N. Poşta Română S.A.

În perioada de subscriere, investitorii au posibilitatea să solicite anularea sumei, prin depunerea unei cereri de anulare. După încheierea acesteia, subscrierile sunt irevocabile şi nu mai pot fi anulate.

În cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moştenitorilor, care prezintă documentele legale prin care se atestă calitatea acestora de moştenitori.

Cum vor fi anunțați câștigătorii

După încheierea perioadei de subscriere MFP va organiza o tombola pentru toţi investitorii în cadrul programului Tezaur – ediţia Centenar. Astfel, 1.000 de investitori selectaţi vor primi un bonus de dobândă în valoare de 5.000 lei, care va fi acordat în perioada imediat următoare declarării câştigătorilor.

Lista câştigătorilor bonusului de dobândă va fi publicată pe site-ul MFP, fără a include detalii cu caracter personal ci doar informaţii indicative ale câştigătorilor.

Câştigătorii bonusului de dobândă vor fi notificaţi de către Ministerul Finanțelor Publice şi se va stabili un termen pentru ridicarea premiului de la o unitate a Trezoreriei Statului, inclusiv pentru cei care au subscris printr-un oficiu poştal al Companiei Naţionale Poşta Română – S.A.

Ce sunt titlurile de stat

Obligațiunile sau titlurile de stat sunt instrumente financiare care atestă datoria publică a entității emitente, în cazul de față Ministerul Finanțelor/România. Practic, o persoana care achiziționează titluri de stat „cumpară” datoria României, sau împrumuta România, iar în schimb va primi o dobândă (uneori numită și cupon) platită periodic (anual/trimestrial), iar la maturitatea emisiunii de titluri de stat îi este restituită suma plasată inițial.

Avantajele și dezavantajele titlurilor de stat

Principalele avantaje ale titlurilor de stat sunt reprezentate de faptul că acestea sunt foarte sigure, iar veniturile de pe urma lor sunt neimpozabile. Dezavantajul titlurilor de stat constă în faptul că nivelul câștigurilor aduse de acestea este în general mediocru și doar cu puțin peste dobânzile oferite de bănci pentru depozitele la termen.

Parteneri
Câți bani ar fi plătit Călin Georgescu pe TikTok pentru a fi promovat de influenceri
Redactia.ro
Din ce țară este, de fapt, patronul TikTok, platforma unde Călin Georgescu s-a promovat intens. Care este unul din primele clipuri cu care i-a cucerit pe români
Click.ro
O explicație despre victoria lui Călin Georgescu. Valentin Naumescu, despre „votul revanșard și campania pe TikTok”
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Unica.ro
Ce mașină are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cutremurul pe scena politică
EVZ.ro
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Spynews
Cine este Cristela Georgescu, cea care ar putea deveni prima doamna. Cu ce se ocupă soția lui Călin Georgescu
Capital.ro
Divorțul a transformat-o în femeie fatală! A slăbit enorm! 10 imagini în care NU o mai recunoști pe Maria Popovici. Rochii mulate, bustiere, colanți, machiaj de divă
Avantaje
RĂSTURNARE privind CĂLIN GEORGESCU! CINE ESTE MÂNA lui DREAPTĂ
Mediaflux
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Antena 1
Cele mai bune glume după deliranta victorie a lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale
Shtiu.ro