19 nov. 2018 | 20:01

Ce s-ar fi făcut în România cu banii tăi, dacă ANAF și-ar fi făcut treaba

Știri generale
Ce s-ar fi făcut în România cu banii tăi, dacă ANAF și-ar fi făcut treaba
Măsurile fiscale și controalele ANAF lovesc în companiile cinstite

România pierde aproape patru miliarde de euro în fiecare an din cauza evaziunii fiscale pe care ANAF n-o oprește. Acestea sunt estimările făcute de specialiştii Consiliului Fiscal.

Dacă aceşti bani ar fi ajuns la bugetul de stat, s-ar fi putut construi printre altele drumul expres Craiova-Piteşti, opt poduri suspendate peste Dunăre, șase spitale regionale, autostrada Iaşi-Ungheni, trei autostrăzi precum Ploieşti-Braşov, trei magistrale de metrou şi 25 de stadioane.

Dacă vorbim de necolectarea de taxe, vorbim de concurenţă neloială, vorbim de bani care nu mai ajung la bugetul de stat. Deci, implicit nu mai ajung la educaţie, nu mai ajung la sănătate, nu mai ajung la infrastructură, a declarat Florin Jianu, Preşedinte Consiliului pentru IMM-uri.

În urmă cu doi ani, rata de necolectare a taxei pe valoare adăugată a fost în România de peste 35 de procente, iar în Bulgaria de numai 13%. Soluţii pentru a încasa mai mulţi bani la buget există, dar nu se aplică.

În aproape toate ţările europene, autorităţile fiscale au ales calea digitalizării pentru a combate evaziunea fiscală. România este, însă, cu mult în urmă. Autorităţile de la Bucureşti au implementat facturarea electronică însă doar opţional.

La o zi după criticile Consiliului Fiscal, reprezentanţii Fiscului vorbesc despre încasări istorice în 2018. În primele zece luni ale acestui an, ANAF a încasat venituri bugetare de peste 200 de miliarde de lei, potrivit Digi24.

Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal, a mai atras atenţia că din cauza datoriei publice, care creşte alarmant, România riscă să intre într-o nouă criză economică. Oficiali din cadrul ANAF transmit însă că nivelul datoriei publice nu este de competenţa instituţiei, care se ocupă doar de colectarea taxelor şi a impozitelor.

Parteneri
Ce trebuie să ai în buzunar de Ignat pentru a-ti merge bine
Redactia.ro
Povestea de dragoste care a declanşat „scandalul secolului XX” la Hollywood. Ingrid Bergman și-a părăsit familia pentru Roberto Rossellini
Click.ro
Reacția lui Klaus Iohannis după retragerea PSD de la masa negocierilor. "Nu este momentul unor certuri mărunte"
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Imaginile momentului. Cum s-a afișat fiica Ralucăi Moianu cu soțul ei. Mara a uimit pe toată lumea când a anunțat că e gravidă la 19 ani, cu un bărbat mai în vârstă
Unica.ro
Cât de săraci au ajuns românii. Amanetul, ultima soluție de Crăciun
EVZ.ro
Ce beneficii pentru sănătate are laptele de bivoliță. De ce ar trebui să îl consumi mai des 
Spynews
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Nimeni și nimic nu-l mai poate opri
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
Românii vor fi CONTROLAȚI la GRANIȚA cu BULGARIA! Se ÎNTÂMPLĂ de la 1 ianuarie 2025
Mediaflux
Alimentele care îți reglează glicemia. Vei observa o îmbunătățire majoră
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Doi concurenți au ajuns la eliminare, la Chefi la cuțite. Cine a fost salvat cu amuleta și cine a ieșit
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro