Telespectatorii postului de televiziune PRO TV au fost uimiți de faptul că azi, la emisiunea ”Vorbește lumea”, Lora, nu a fost prezentă. Însă Cove a apărut pe micul ecran alături de o altă vedetă focoasă, și anume, Anna Lesko, care a gătit.
”Din păcate, astăzi nu va fi și Lora alături de noi, este bolnăvioară. Lora, multă sănătate și îți promit că mâine, când vei reveni, îți voi face o primire epocală”, a anunțat Cove, la ProTV.
Însă la câteva ore după ce ediția de azi a emisiunii ”Vorbește lumea” s-a terminat, Lora a spus pe Instagram de ce a lipsit de la job. Aceasta a fost vaccinată cu a doua doză de vaccin anti-Covid-19 și nu s-a simțit prea bine, astfel a ales să stea acasă, în brațele iubitului ei, Ionuț Ghenu. Și de această dată, Anna Lesko a fost cea care s-a ocupat de gătit, ajutându-l pe Cove să întrețină atmosfera în platou.
De altfel, Lora a mai fost în postura de coprezentator la ”Vorbește Lumea”, atunci când Adela Popescu a fost în concediu de maternitate. Iată că artista revenit în acest sezon, după ce Adela Popescu a anunțat că vrea să iasă din proiect, urmând să îl nască pe cel de-al treilea copil.
„Am primit invitația cu bucurie și entuziasm! Refacem gașca și abia aștept să vă invadez diminețile, din nou, cu energie bună, să râd la glumele lui Cove, chiar și la alea vechi, să-mi beau cafeaua în această familie frumoasă de la care am învățat atât de multe și căreia acum am mai mult timp să-i dedic.
Vorbește Lumea că ne așteaptă o frumoasă călătorie în acest nou sezon. Mi-a fost dor”, a spus Lora în ediția în care a fost prezentată ca fiind noua gază a proiectului de la Pro TV.
Francisca, cântăreață și prezentator de evenimente, face parte și ea din echipa emisiunii ”Vorbește Lumea”, prezintând rubrica meteo. Vedeta a fost prezentată de Cove și Lora și a spus că este încântată de proiect.
„Ce mă bucur! Bine v-am găsit. Mă simt foarte fericită că sunt cu voi. Sincer, nu știu ce să zic în momentul ăsta. Am ceva emoții, dar eu sper că sunt constructive și că o să facem treabă bună. De când cu stilul ăsta de viață sănătos, să știți că eu mănânc dulce dimineață, tot pentru a avea energie, deci sunt fresh (n.r. proaspătă) când vin aici”, a spus Francisca.