Când banii nu sunt o problemă, s-ar putea să ai parte de niște experiențe memorabile în concediu. De exemplu, ai putea să dormi pe un pat suspendat deasupra oceanului.
Ca o idee de afaceri foarte interesantă, proprietarii unei stațiuni s-au gândit să instaleze un pat din plasă în dreptul fiecărei vile pe care o au disponibilă pentru închiriere. Pe lângă faptul că poți mânca pe respectiva suprafață, mai impresionantă este posibilitatea de a dormi acolo. După cum se poate vedea în imaginile alăturate, întregul decor este unul cât se poate de idilic.
Experiența din imaginile alăturate este disponibilă în Maldive, pe una dintre multele insule din arhipelag. În cazul în care cochetezi cu ideea de a petrece câteva nopți acolo, ai în vedere că te costă aproximativ 400 de dolari pe noapte.
Din momentul în care vilele de pe malul oceanului au ajuns online pentru închiriere, nu a durat mult până când stațiunea a devenit vedetă pe Instagram sau Facebook. Pagina de Instagram a celor de la Park Hotel Group este plină de cadre care îți taie respirația.
Stațiunea este intitulată Grand Park Kodhipparu și a devenit deja favorită printre influencerii cu buzunare adânci și celebritățile de pe Instagram. Aerul de exclusivitatea al locației nu este însă dat doar de costul pentru o noapte de ședere ci și de numărul limitat de locuri de pe insulă. În total, aproximativ 120 de vile există pe insula unde poți dormi deasupra oceanului, iar experiența pare ruptă din rai.
În practică, paturile suspendate sunt de fapt niște plase de dimensiuni foarte generoase pe care două persoane pot dormi fără niciun fel de emoții. Acestea sunt ancorate într-un cadru de lemn care se sprijină pe structura vilei de pe malul apei. La prima vedere, nu pare cea mai andurantă structură în timp, dar arată spectaculos, cu siguranță.