Sânziana Buruiană și-a văzut visul cu ochii. După ce nu mulți îi mai dădeau șanse că își va întemeia o familie. L-a găsit pe fotbalistul Nicolae Zuluf și a rămas însărcinată pentru prima dată. Izabela are acum 5 ani și o divinizează pe sora ei mai mică, venită pe lume în urmă cu nouă luni. Până ce mezina va crește, Iza este cea asupra căreia mama își îndreaptă atenția în privința unor aspecte pe care nu le poate săvârși cu cea mică. De altfel, nici pentru cea mare nu este benefic, dar „dacă ea vrea”, după cum acuză blondina, atunci lege să fie.
Sânziana Buruiană se laudă că și-a făcut fata miss, ducând-o din primii ani de viață la concursuri de acest gen, fiind fascinată de fenomenul de amploare din străinătate, unde concursurile de frumusețe pentru copii nu sunt un subiect tabu.
„O îmbrac în tot felul de rochițe, de costumașe. Îi place și ei foarte mult să se pozeze, să se aranjeze, o copiază pe mami, ca să zis așa. Este un copil serios, totuși. Nu seamănă cu mine aici. E prea serioasă la vârsta ei, mie așa mi se pare.
Urmează să mergem și la Fashion Week. Am fost până acum la două prezentări de modă. A început să meargă și singurică, ceea ce mă bucură, pentru că la vârsta asta este destul de dificil”, a povestit Sânziana Buruiană în emisiunea ”La Măruță” de la Pro TV.
Așadar, o vestimentație spectaculoasă, precum cele purtate în ședințele foto sau pe podiumurile de modă, trebuie asortată cu un machiaj și o coafură pe măsură. Așa se face că Isabela este machiată chiar de către mama ei, cu produse speciale pentru vârsta sa.
Recent, vedeta a publicat o imaginea cu ea și cele două fiice, îmbrăcate asemenea păpușile pe care le au. Imaginea a adunat multe reacții de apreciere la adresa micuțelor, care au fost comparate de internauți cu jucăriile de lângă ele.
„Ce seamănă Iza cu păpușica de lângă ea, sunt leite”, “Frumoaselor”, “Vai, nu cred! Sunt îmbrăcate la fel”, sunt câteva dintre comentariile admiratorilor Sânzianei Buruiană.