13 mart. 2021 | 15:19

Cum a reușit Daniel Ghiță să se facă de râs în toată țara. Ce a scos pe gură s-a viralizat instant

Politică
Cum a reușit Daniel Ghiță să se facă de râs în toată țara. Ce a scos pe gură s-a viralizat instant
Cum a reușit Daniel Ghiță să se facă de râs

Cum a reușit Daniel Ghiță să se facă de râs în toată țara! Luptătorul a devenit vedetă în Parlament, însă nu pentru reușitele sale sportive, ci în urma unui discurs agramat susținut în fața tuturor. Vizibil emoționat, fostul combatant de kickboxing a formulat de la tribuna Camerei Deputaților multe fraze lipsite de coerență și acorduri. Iată ce a putut scoate pe gură Daniel Ghiță.

Cum a reușit Daniel Ghiță să se facă de râs în toată țara

Fostul campion din kickboxing, Daniel Ghiță  (39 de ani), se află la primul său mandat în scaunul de deputat, regăsindu-se toamna trecută pe listele PSD Ilfov. Însă, se pare că pentru el este mai ușor să lupte în ring cu adversari grei, decât să stea la tribuna Camerei Deputaților și să le vorbească oamenilor. Cum a reușit Daniel Ghiță să se facă de râs în toată țara? Ei bine, simplu, printr-un discurs cu multe greșeli de exprimare, lipsit de coerență. Deși avea discursul pregătit de dinainte, emoțiile și-au spus cuvântul. Astfel, a ajuns să comită multe greșeli de expimare.

Daniel Ghiță a luat cuvântul în plenul Camerei Deputaților pentru a îi răspunde lui Mihai Polițeanu, un alt deputat, din partea USR PLUS. Acesta și-a început discursul prin a spune că se va exprima „cu bună credință și speranță, numai în concret cu lucruri clare, cunoscute uneori chiar de organele de competența respectivă, dar în mod misterios ținute pe loc”, scrie playsport.ro. Iată cum a continuat discursul lui Daniel Ghiță.

„Sunt colegi de-ai noștri din Parlament care efectiv aruncă de fiecare dată cu noroi, vorbe fără acoperire în fapte, delațiuni mizerabile, specifice fostei securități. Ce să înțelegem de aici, că aceste fantome a trecutului ne urmărește și ne otrăvește viețile și astăzi, sau că unii dintre noi sunt copiii foștilor securiști, care au distrus destine și vieți?”, a mai spus, printre altele, Daniel Ghiță.

Daniel Ghiță, primul kickboxer român care a ajuns în K-1 World Grand Prix Final de la Tokyo

Daniel Ghiță, supranumit și „Samuraiul sălbatic” a fost primul kickboxer român care a ajuns în K-1 World Grand Prix Final de la Tokyo, din 2010. De asemenea, pe 11 august 2009, el a obținut recordul pentru cea mai rapidă victorie asupra a trei adversari, într-un turneu piramidal de K-1. Atunci, el i-a bătut pe cei trei în numai 5 minute și 15 secunde.

Trei ani mai târziu, Daniel Ghiță, renumit pentru loviturile sale de picior, a câștigat titlul mondial în cadrul circuitului „Showtime”. De-a lungul carierei sale, el a adunat 51 de victorii în kickboxingul profesionist, din 62 de partide disputate. 40 dintre acesrea au fost prin KO.

Parteneri
Ce trebuie să ai în buzunar de Crăciun pentru a avea noroc și împliniri
Redactia.ro
Povestea tragica a Zarazei, bruneta „de o frumusețe dumnezeiască”, ucisă de un asasin plătit de Zavaidoc
Click.ro
Portretul lui Mihail Neamțu, noul președinte al Comisiei de Cultură. Cunoscut pentru dezinformări și acuzat de propagandă legionară
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Ștefan Hrușcă. Geanina a fost fotomodel și i-a dăruit artistului doi copii, un băiat și o fată
Unica.ro
Crăciun. Zodii care își schimbă cercul de prieteni anul viitor. Renunță la oamenii falși
EVZ.ro
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews
Statul vrea banii românilor. S-a dat ordinul în România. Se achită până la 9.720 lei anual
Capital.ro
Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Are 9 dormitoare și mobilă de lux. Vila e o fortăreață: “Tot sistemul de protecție a casei este inventat de mine"
Avantaje
PLATA cu CARDUL se SCHIMBĂ RADICAL! DISPARE în câteva ORE
Mediaflux
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Mireasa Confesiuni, sezonul 6. Ce s-a întâmplat la Paris între Daiana și Cristi. De ce relația lor a ajuns în impas după logodnă
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro