10 mart. 2021 | 12:52

Decizie finală pentru castrarea chimică a pedofililor. Deputații au luat decizia fermă chiar ieri

Știri generale
Decizie finală pentru castrarea chimică a pedofililor. Deputații au luat decizia fermă chiar ieri
Proiectul de lege împotriva pedofililor respins

Numărul cazurilor de pedofilie în România s-au înmulțit în ultimii ani, din păcate. Recent a fost depus un proiect de lege la Camera Deputaților. Proiectul de lege propunea schimbarea legislației privind pedepsele pentru cei care fac astfel de abuzuri asupra minorilor. Proiectul aducea în discuție castrarea chimică a pedofililor.

Proiectul de lege împotriva pedofililor respins

Proiectul de lege inițial fusese depus în 2018 la Camera Deputaților de reprezentatul PSD, Cătălin Marian Rădulescu, sub titulatura de ”Proiect de Lege privind combaterea şi prevenirea actelor cu caracter pedofil şi a infracţiunilor contra libertăţii şi integrităţii sexuale ale persoanelor”.

De atunci au trecut aproape aproape trei ani, perioadă în care a fost dezbătut, reprogramat, și tot așa. Anul acesta, în schimb, revenit pe masa discuțiilor la Comisia de specialitate din cadrul Camerei Deputaților, proiectul de lege a fost respins.

Motivarea acestui proiect de lege spunea că se dorește prevenirea violenței și a abuzurilor sexuale împotriva minorilor”. Legea era construită pentru a ocroti și sprijinii buna dezvoltare fizică  și psihică a minorilor. Prin adoptarea acestui proiect de lege se subordona principiul interesului superior al copilului, așa cum este definit acesta în legislația națională și cea internațională.

Deputatul Cătălin Marina Rădulescu propunea prin acest proiect o formă de pedeapsă existentă deja în alte state europene. Este vorba de castrarea chimică a celor ce se fac acuzați de acte de pedofilie împotriva minorilor. Cu toate că s-a propus această metodă, conform acestui proiect de lege, castrarea chimică nu era obligatorie, ci în funcție de gradul de periculozitate al infractorului și lăsat la latitudinea judecătorului de caz.

”Prin castrarea chimică, se înţelege inhibarea pomirilor sexuale al celui găsit vinovat. Procedura se faceprin metode chimice a condamnatului găsit vinovat de abuz sexual asupra unui minor, în scopul prevenirii unei recidive.

Castrarea chimică este reversibilă şi constă în administrarea unor medicamente ce reduc nivelul testosteronului. Prin acest procedeu se inhibă dorinţele sexuale. Este redus libidoul şi dispar fanteziile deviante ce duc la abuzul minorilor.”, se mai spune în motivarea acestui proiect de lege.

Alte state în care se folosește castrarea chimică

Primul caz de castrare chimică a fost înregistrat în 1944, în SUA. Ulterior, în 1996, California a devenit primul stat american care a introdus castrarea chimică drept pedeapsă pentru infracţiunile de natură sexuală.

Tratamentul era obligatoriu pentru recidivişti şi pentru cei eliberaţi condiţionat. Aici un judecător poate dispune administrarea injecţiilor cu Depo-Provera şi unui condamnat a cărui primă victimă are sub 13 ani. În statele Iowa şi Florida, o persoană care a comis un delict sexual grav risca o astfel de pedeapsa indiferent dacă. Are sau nu antecedente.

În Europa, prima ţară care a dezbătut şi adoptat aplicarea obligatorie a tratamentului cu antiandrogenice pedofililor şi violatorilor a fost Polonia. Statul polonez a validat un proiect de lege ce vizează persoanele care îşi violează rudele apropiate sau copiii cu vârsta sub 15 ani.

În Polonia procedura a fost legalizata din septembrie 2009. Conform legii nu există caracterul benevol al acestei măsuri. Decizia finală privind aplicarea acestei sancţiuni este luată de către instanţă de judecată. Decizia se ia cu cel puţin şase luni înainte de a fi eliberat pedofilul din penitenciar. În cazul victimelor violurilor în vârstă de până la 15 ani, castrarea chimică a violatorului ete obligatorie.

În prezent, în Polonia există mai multe spitale împărţite pe regiuni, care au secţii specializate pentru tratamentul de castrare chimică, spitalizat sau ambulatoriu, cum ar fi: Choroszcza, Klodzk, Starogard Gdansk, Gorzow Wielkopolski, Cracovia, Varșovia și Warta, unde pot fi internații peste 50 de pedofili în total.

Dupa Polonia au urmat țări ca Rusia, Franța, Germania, Suedia, Danemarca, Republica Moldova și Cehia. În Cehia există o excepție prin faptul că este singura țară  în care pedofilii sunt castrați chirurgical.

Parteneri
Ce trebuie să ai în buzunar de Crăciun pentru a avea noroc și împliniri
Redactia.ro
Povestea tragica a Zarazei, bruneta „de o frumusețe dumnezeiască”, ucisă de un asasin plătit de Zavaidoc
Click.ro
Proiectul ambițios al tunelului de 20 de trilioane de dolari prin care s-ar putea ajunge de la New York la Londra într-o oră
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Prinși în fapt! Ei formează cel mai nou cuplu din lumea mondenă. Au fost fotografiați împreună, în ipostaze tandre prin oraș! Avem imaginile!
Unica.ro
Minunea românească. Construcția care îi uimește pe toți. Lucrările sunt în toi
EVZ.ro
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews
Cine este Cristela Georgescu, de fapt. S-a aflat ce a făcut soția lui Călin Georgescu
Capital.ro
Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Are 9 dormitoare și mobilă de lux. Vila e o fortăreață: “Tot sistemul de protecție a casei este inventat de mine"
Avantaje
PLATA cu CARDUL se SCHIMBĂ RADICAL! DISPARE în câteva ORE
Mediaflux
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro