Laurette aduce primele declarații despre drama pe care a trăit-o. Ce s-a întâmplat, de fapt, în camera de hotel și care a fost motivul pentru care a fost agresată? Fanii vedetei sunt șocați de cele povestite.
Laurette Attindehou a trăit momente de groază în seara de 9 martie. Aceasta se pare că i-ar fi căzut în mreje bărbatului care credea că vrea să o cucerească. Agresorul se numește Marcel T., este din Brașov, are 44 de ani și este însurat.
După zile de speculații, celebra mulatră din showbiz-ul românesc a venit cu mărturii din seara groazei. Bărbatul cu care și-a dat întâlnire la hotelul Palace de pe Lipscani a târât-o pe aceasta la baie unde ar fi încercat să o bage cu capul în closet.
Vedeta în vârstă de 37 de ani a povestit în amănunt terorile prin care a trecut atunci când s-a întâlnit cu numitul Marcel T.
”Acest domn îmi trimite mesaje din ianuarie, din care dorește să mă cunoască. Ne-am mai întâlnit cu două zile înainte, dar s-a comportat frumos. Nu m-aș fi gândit că ar putea să mă agreseze fizic. Dacă mă pierdeam cu firea, nu cred că reușeam să mai ies din camera aceea în viață. Dacă Poliția venea cu două minute mai târziu cred că eram moartă”, a povestit încă șocată Laurette.
Conform detaliilor femeii, bărbatul s-a comportat exemplar până cei doi au ajuns la hotel, moment în care și-a schimbat total atitudinea:
“Acolo omul s-a schimbat total. Mi-a cerut ceva, eu nu am fost de acord. Și a zis: de ce crezi că ai venit aici tu? Și de aici a început. A început să mă lovească, m-a tras de păr până la baie ca să mă bage cu capul în wc.
El era peste mine și m-am târat spre ușă și strigam ca disperata: mă omoară, mă omoară! Omul era plin de sânge la gură ca un canibal, că mă mușcase de mâna! Eu am mâna umflată, m-au trimis la Floreasca la spital”
Laurette a suferit multiple leziuni în diverse părți ale corpului în altercația cu agresorul. Cea din urmă a negat cu vehemență faptul că s-ar fi întâlnit cu el pentru a întreține relații intime în schimbul unor sume de bani.
“Încă sunt în stare de șoc, dar îi mulțumesc lui Dumnezeu și Poliției că am scăpat cu viață! Știu că e cineva care încearcă să-mi facă rău, nu e prima dată când încearcă să mă prindă într-o capcană. De data aceasta a reușit să mă facă să cad în aceasta capcană”
Laurette Attindehou (Sursa: XNS – Antena Stars)