Alertă meteo ANM. Specialiștii în meteorologie anunță o vreme rece în București, pe parcursul următoarelor zile, cu valori minime care o să ajungă până la -8 grade C, dar sunt anunțate și precipitații însemnate cantitativ, predominant sub formă de ninsoare, intensificări temporare ale vântului ce ating la rafală 45 – 55 km/h.
Potrivit prognozei speciale pentru București, care a fost emisă ieri de ANM, în intervalul 9 martie, ora 23:00- 11 martie, ora 10:00, vremea urmează să se facă deosebit de rece. Apoi, până în dimineața de joi, 11 martie, temporar vor fi precipitații însemnate cantitativ, în jur de 20 de litri/mp) predominant sub formă de ninsoare, când se va depune și un strat de zăpadă cu grosimi medii estimate de 8-10 cm. De asemenea, vântul o să sufle moderat, cu intensificări temporare, care vor atinge la rafală 45-55 km/h, viscolind și amplificând numai senzația de frig. Temperatura aerului o să se mențină la valori de 0-1 grade în mare parte a intervalului, iar în dimineața zilei de 11 martie o să scadă spre -3 și -2 grade C.
Meteorologii mai anunță că vremea o să se mențină deosebit de rece și pe parcursul zilei de joi spre vineri, atunci când temperatura minimă o să fie de -8 și -6 grade C.
Meteorologii anunță că în jumătatea de sud a teritoriului vremea va fi deosebit de rece pentru luna martie, având precipitații în general moderate cantitativ. O să ningă predominant, pe alocuri depunându-se un strat de zăpadă, poate consistent în Oltenia și Muntenia, în timp ce în extremitatea de sud și de sud-est se mai anunță ploi și lapovita. Izolat se anunță polei.
De asemenea, azi, la munte o să ningă și se va depune un strat nou de zăpadă, mai ales în Carpații Merdionali și în Carpații de Curbură. În restul țării, temperaturile se vor situa ușor sub mediile multianule. În plus, precipitații slabe în special sub formă de ninsoare se vor semnala local în Maramureș, Transilvania și Moldova, iar la începutul zilei pe arii restrânse, dar și în zona delurasă din Banat și Crișana.
Vântul o să bată cu unele intensificări în regiunile sudice și sud-estice, cu viteze de 40…60 km/h, trecător viscolind ninsoarea depusă. Valorile termice maxime se vor încadra între -1 şi 7 grade, iar cele termice minime între -7 şi 2 grade Celsius.
De menționat este că în a doua decadă a lunii martie, aerul polar-continental foarte rece o să se retragă din estul continentului, dar în continuare vestul țării o să fie afectat de către un aer polar-oceanic, în cadrul căruia temperaturile o să fie mai ridicare, însă și precipitațiile vor fi mai consistente.