Alexandru Cumpănașu a fost în atenția publicului odată cu scandalul amoros în care a fost implicat pe internet. Unchiul Alexandrei Măceșanu, tânăra dispărută în urmă cu un an din Caracal, a povestit experiențele sale amoroase. Mai mult, o tânără l-a acuzat că i-ar fi făcut propuneri indecente.
Alexandru Cumpănașu a început să vorbească cu mai mulți tineri prin intermediul platformei Tik Tok. El a povestit într-un interviu acordat impact.ro despre pericolul pe care această platformă îl reprezintă, dar și despre reacția soției sale la scandalul în care a fost implicat.
Alexandru Cumpănașu s-a erijat în apărătorul elevilor și a discutat cu aceștia despre neregulile care se petrec în timpul orelor online. El a încurajat elevii să protesteze cu privire la neregulile din învățământ. A urma apoi publicarea unei conversații private cu o tânără, care l-a acuzat că i-a făcut avansuri.
Soția lui Alexandru Cumpănașu s-a dovedit a fi înțelegătoare. Ea și-a sfătuit soțul să se ocupe mai mult de propriii lui copii.
”În urma celor petrecute, soția mea mi-a spus să mă ocup mai mult de copiii noștri și nu de ai altora. Ea a fost deranjată de răutățile celor din jur, nu de ce am făcut eu pe Internet. Ea mă iubește foarte mult. A fost alături de mine pe toată această perioadă. Nu am avut reproșuri din partea soției mele”, ne-a spus Alexandru Cumpănașu.
Alexandru Cumpănașu nu a renunțat la postările pe Tik Tok, asta deși a avut parte de mai multe reclamații.
”Am observat că numărul de utilizatori a crescut pe pagina mea, lucru care mă bucură foarte mult. Am avut multe reacții controversate din partea multora, însă scopul meu a fost, încă de la început, să educ elevii. Am primit multe mesaje de la ei, cu diferite probleme din școli, pe care le-am înaintat către inspectorat”, ne-a mai declarat el, în exclusivitate pentru Impact.ro.
El a vorbit despre pericolul pe care îl reprezintă astfel de platforme și a atras atenția asupra filmulețelor care apar pe Tik Tok și în care apar tineri care se droghează, există pornografie și infantilitate.
“Pe TikTok, dar și pe alte platforme sociale, este multă pornografie și infantilitate. Există probleme serioase pe aceste rețele, pe care lumea nu le sesizează. Sunt persoane care se droghează, se filmează, și se pun pe TikTok. Plus că, din punctul meu de vedere, este uluitor câte fete pot apărea dezbrăcate pe Internet și nimeni nu sesizează acest lucru”.
Alexandru Cumpănașu a încurajat și glumele “deocheate” despre organele sale genitale, după ce le-a spus elevilor, într-unul dintre live-uri, că este un bărbat “foarte bine dotat”. El a fost întrebat de un internaut dacă folosește un gel pentru potență, iar Cumpănașu a spus că nu are nevoie de așa ceva, pentru că „din fericire, mama natură m-a înzestrat”. Comentariul lui a stârnit un val de reacții negative, având în vedere că majoritatea celor care îl urmăresc sunt minori.
Profesorii sunt revoltați de sutele de filmări în care Alexandru Cumpănaşu încurajează revolta copiilor faţă de dascăli și încearcă să-și explice acest fenomen.
„Este un loc de refulare, un loc în care își manifestă nemulțumirile, dar cred că ar fi foarte bine dacă ar fi exprimate în cadru instituțional. Deranjează și modul în care sunt spuse lucrurile. Acuzațiile care se aduc acolo în mod particular pot fi reale, dar cu siguranță nu pot fi generalizate. Numărul enorm de urmăritori ai acestor filmulețe ne arată că elevii simt o lipsă de comunicare reală cu cadrul didactic”, a declarat Ioana Neacșu, director adjunct la Colegiul Național „Grigore Moisil”, pentru Digi24.