Cutremur devastator în Indonezia cu magnitutinea de 7, 3 grade pe scara Richter. Din păcate, au fost găsiți deja șase morți. Care este numărul actual al răniților?
Șase persoane și-au pierdut viața în cutremurul devastator din Indonezia, iar alte 51 au fost rănite în urma impactului puternic, a susținut Agus Wibowo, purtătorul de cuvânt al Autorităţii Naţionale pentru Gestionarea Dezastrelor (BNPB), citat de Xinhua. Seismul s-a produs în provincia indoneziană Molucele de Nord, epicentrul fiind la 62 de kilometri nord-est la Labudha. Conform specialiștilor de la Agenţiei de Meteorologie, Climatologie şi Geofizică (BMKG), adâncimea sa a fost de 10 kilometri. „Cinci dintre victime au decedat fiind lovite de resturi şi de blocuri de beton, iar o persoană vârstnică a murit în timp ce încerca să scape„, a declarat Wibowo prin telefon pentru Xinhua.
În cursul zilei de luni, Autoritatea Națională pentru Gestionarea Dezastrelor a raportat în primă fază doar doi morți. Conform bilanțului în urma impactului, aproape 1.000 de case au fost distruse și aproximativ 3.000 de locuitori au fost nevoiți să se adăpostească în centrele pentru sinistrați. „Cei mai mulţi dintre sinistraţi sunt găzduiţi în moschei, clădiri guvernamentale şi alte clădiri din mai multe locuri, însă Agenţia pentru dezastre le-a trimis şi corturi”, a precizat Wibowo.
Potrivit Institutului Indonezia de Geofizică, cel puțin un număr de 52 de replici au fost înregistrate până în ziua de luni dimineață de la cutremurul principal din ziua precedentă. „Replicile sunt încă frecvente, ceea ce face ca oamenii să fie prea traumatizaţi pentru a se întoarce la casele lor”, a completat oficialul.
Anul trecut, s-a produs un alt seism cu magnitudinea de 7,5, urmat de un tsunami. Cutremurul s-a produs pe Insula Sulawesi și s-a soldat cu 2.200 de morți și mii de persoane dispărute.