Noi detalii ies la iveală privind identitatea hoțului care a spart sediul biroului Dianei Șoșoacă, de fapt. Poliția a aflat deja cine este vandalul. Ce vor face acum oamenii legii și ce pedeapsă va primi făptașul.
În urmă cu mai bine de o săptămână, Diana Șoșoacă a avut parte de o sperietură zdravănă. Sediul biroului senatoarei AUR a fost vandalizat în miez de noapte. Polițiștii au ajuns imediat la fața locului și au început investigația, pentru a da de urmele hoțului. Atacatatorii au făcut pagube serioase în incinta partidului, de unde au furat un stick de memorie, care conținea date importante despre Partidul Neamul Românesc.
„În această dimineață, prin apel 112, Sectia 1 Poliție a fost sesizată de un bărbat cu privire la faptul că din sediul unei formațiuni politice s-a sustras un memory stick ce ar conține informații de interes pentru organizație. Sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1”, suna anunțul celor de la Poliția Capitalei, acum nouă zile când s-a produs incidentul.
Conform reprezentanților Poliției Române, se pare că oamenii legii au o idee despre identitatea vandalilor, dar preferă să pună toate dovezile cap la cap înainte de a da un verdict final. Liderul Partidului Neamul Românesc Ninel Peia susține că persoana care a spart sediul partidului Dianei Șoșoacă a acționat după ce a primit un pont potrivit căruia stick-ul cu pricina se afla în biroul respectiv.
„Toate datele de pe acel stick erau deja salvate în serverul partidului, localizat în Houston, Texas, pentru că acolo nu poate intra nimeni fără ordinul unui judecător. Din păcate, sunt foarte multe date cu caracter personal, peste 12.500 de membri ai partidului aveau toate datele în acel stick și în jur de 100 de analize de tip OSINT referitor la modul în care România a fost jefuită în ultimii 30 de ani”, a explicat Ninel Peia, liderul Partidului Neamul Românesc.
„În principiu, da. Ne putem gândi la așa ceva. În general nu ținem stick-urile aici. Mai erau două stick-uri în biroul alăturat, la domnul secretar general al partidului. În grabă, a fost și ședință, se mai întâmplă să uiți câte un stick. Domnul general Constantin Onișor mai are două stick-uri și norocul nostru a fost că în seara aceea le-a luat la el.
Dimineață, când am venit aici, deja era Poliția și peste 10 ofițeri de la Criminalistică care au făcut cercetări amănunțite și l-am întrebat pe domnul general unde sunt stick-urile dvs. și le-a scos din buzunar. Atunci am fost fericit, pentru că tot ce era acolo nu era salvat în serverele partidului”, a mărturisit Peia, în exclusivitate pentru Antena 3.