După un scor strâns, Faimoșii au ieșit învingători în urma luptei din ediția de cu seară de la ”Survivor România”. Ambiția și un gram de noroc le-a făcut pe vedete să pună mâna pe cea mai dulce victorie pusă la bătaie de producători, Comunicarea. Conduși către un loc de relaxare, în care li s-a dat și o mică atenție dulce, dat fiind evenimentul romantic, concurenții au primit vești de la cei dragi. Informațiile de acasă au fost pozitive pentru toți, dar cum dorul doare, iar în unele cazuri este plin de goluri din punct de vedere emoțional, lacrimile pe obrajii tuturor ”sălbaticilor” au fost de necontenit.
Faimoșii au câștigat jocul de Comunicare de Ziua Îndrăgostiților, așa că au primit mesaje de la partenerii de acasă și au plâns în hohote citind rândurile scrise de cei pe care îi iubesc cel mai mult.
„Frumosul meu, deși absența ta mă întristează de obicei, acum mă face să fiu cea mai mândră și fericită, pentru că arăți lumii cum te văd eu. Un om ambițios, deștept. Habar nu ai ce sentimente mă cuprind când te văd la tv și știu că o să-i povestesc copilului nostru toate astea. Îmi este dor de tine. Sunt foarte liniștită, totul e bine, să nu-ți faci griji. Burta mea crește de nu se mai oprește, bebe a început să miște, iar la control totul e perfect”, i-transmis Daniela Iliescu.
„Ionuț, pentru început vreau să-ți spun că sunt mândră de tine, de ambiția de care dai dovadă și de modul în care te descurci în competiție. Sper să rămâi același om bun pe care l-am cunoscut. Știm amândoi care e situația dintre noi și în ce relații am rămas. Când ai plecat la Survivor, dar de acolodin toată situația asta, inimile noastre au rămas logodite pentru totdeuana. Ai grijă de tine și să rămâi acolo cât poți rezista. Te îmbrățișez, prietena ta de suflet”, i-a transmis Georgiana cântărețului.
„Viitoarea mea soție, sunt trup și suflet lângă tine, tesustin și te admir. Nu am niciun dubiu că vei lupta până la capăt pentru că știu cât ești de puternică. Nu există limite, iubirea mea, cu un suflet curat cum ai tu poți depăși orice. Nu ești singură, sunt mereu cu ține, așezat pe degetul tău. Eu și magic te așteptăm acasă. Mi-e dor de tine, femeia mea. Te iubesc enorm și îți trimit forță. Trebuie neapărat să te rog ceva, uită-te la cameră și zâmbește, ești cea mai frumoasă.”