Ce se întâmplă cu legumele României. Vești dramatice direct de la fermieri. De ce nu mai găsim în piețe legume gustoase, chiar dacă sunt românești, vedeți în rândurile de mai jos.
S-a aflat ce se întâmplă cu legumele României, iar veștile de la fermieri sunt de-a dreptul dramatice, scrie stirileprotv.ro. Legumele românești nu mai au gustul de altădată pentru că țara noastră a pierdut în ultimii 30 de ani mii de soiuri de legume pur românești.
Specialiștii de la Stațiunea de Cercetare Legumicolă din Buzău au comparat cataloagele din trecut cu ce se regăsește acum în bază genetică de semințe.
Astfel s-a aflat că s-a pierdut, de pildă, roșia numită “inimă de bou”, soi regăsit însă într-o bancă de gene din Germania sau “ceapa aurie de Buzău” soi care a fost înregistrat de americani.
De asemenea, printre legumele românești care au dispărut se numără mai multe soiuri de roșii, vinete sau ardei gras. Acestea au fost înlocuite cu semințe din import pentru a se face astfel economie, ssusțin experții.
În plus, un studiu realizat de Costel Vânătoru, de la Stațiunea de Cercetare Legumicolă din Buzău, relevă că s-au pierdut nu mai puțin de 2.668 de soiuri de legume românești.
”Am pierdut soiuri valoroase, cum ar fi ceapa de Buzău, pe urmă tomate- bizon, aurora, inima de bou, mikado, țelină alabaster, victoria, soiuri de ardei gras, galben superior”, a declarat Costel Vânătoru, cercetător SCDL Buzău.
De asemenea, unele soiuri de legume românești pierdute au fost descoperite în băncile de gene din SUA și Germania. Nu se cunoaște cum au ajuns acolo.
În plus, la stațiunea de cercetare au fost aduse de curând semințe de ceapă aurie de Buzău tocmai din SUA, iar din Germania semințe de tomate românești. România a rămas doar cu roșiile Siriana și Buzău 1600.
“Soiul cel mai căutat și cel mai gustos este inimă de bou, care în România nu prea mai există și atuncea noi cumpărăm de la bulgari, din Olanda, chiar. Eu folosesc semințele românești pentru răsaduri”, a declarat Valentin Harabagiu, legumicultor județul Galați.
De asemenea, în județul Galați, Daniel Ciuhureanu a reușit să mai păstreze roșia creață românească, acesta fiind un soi pe care l-a moștenit de la părinții săi. “Institutele de cercetare de la noi, subfinanțate, au pierdut bătălia cu marile firme producătoare de semințe, fie că vin din Olanda, din Spania sau din Israel”, Spune Daniel Ciuhureanu, fermier județul Galați.