24 ian. 2021 | 12:48

Ce reacții adverse a avut managerul spitalului de boli infecțioase din Timișoara. Nu s-a așteptat la asta

Știri generale
Ce reacții adverse a avut managerul spitalului de boli infecțioase din Timișoara. Nu s-a așteptat la asta
Doctorul Cristian Oancea, după rapel, reacții adverse la vaccinul anti-covid

Mare parte din angajații din sistemul medical au ajuns la al doilea vaccin anti-covid, denumit rapel. Printre medicii căruia i s-a făcut rapelul se numără și doctorul Cristian Oancea. Domnia sa este managerul Spitalului de Boli Infecțioase Victor Babeș din Timișoara, și i s-a administrat deja al doilea vaccin.

Doctorul Cristian Oancea, după rapel, reacții adverse la vaccinul anti-covid

Cadrele din sistemul medical, vaccinate în prima etapă a campaniei, au ajuns deja la rapel (al doilea vaccin anti-covid). Printre primii vaccinați a fost și doctorul Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli Infecțioase Victor Babeș din Timișoara.

După prima vaccinare, medicul nu a resimțit reacțiile adverse, ceea ce a fost un plus, dacă putem spune așa. Însă, la rapel, a doua vaccinare, medicul a povestit că a avut câteva reacții adverse după administrarea vaccinului Pfizer anti-covid.

”Am făcut rapelul și am dezvoltat câteva reacții adverse mai puternice, am avut dureri de cap, subfebrilitate (temperatură ușor ridicată, n.red.) și dureri musculare, dar mi-au trecut într-o zi, două.

Mai mulți colegi au reclamat și ei una sau mai multe astfel de reacții, dar este, într-un fel, un răspuns pozitiv al organismului”, a precizat managerul spitalului,”, doctorul Cristian Oancea.

Conform datelor statistice, la Spitalul de Boli Infecțioase ”Victor Babeș” din Timișoara, peste 95% din personal s-a imunizat în prima etapă a campaniei, și conform declarațiior managerului, doctorul Cristian Oancea, nu au existat cazuri de reacții adverse după prima vaccinare la personalul spitalului pe care îl conduce.

Doctorul Cristian Oancea, apel către populație

Încă de la începutul pandemiei, doctorii de specialitate, care au înțeles gravitatea acestui virus, au tras semnale de alarmă. Doctorul Oancea s-a numărat printre cei care a tot semnalat gravitatea noului virus. Doctorul Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli Infecțioase ”Victor Babeș”, din Tmișoara, în iulie anul trecut, declara:

”Fac un apel către toți, pentru că nu pot sta impasibil: Ascultați sfaturi medicale din surse medicale, bazate pe dovezi științifice! Nu vă lăsați păcăliți! COVID-19 nu este o banală gripă! Mulți au ajuns la Terapie Intensivă. Unii au murit. Asta este realitatea.. Am avut o perioadă în care nu mai aveam mulți pacienți și brusc, iarăși, secțiile s-au umplut. Protejați-vă pe voi și protejați-i pe ceilalți!

(…) Este obligația și menirea noastră și o vom îndeplini secundă de secundă cu toată dăruirea și profesionalismul, convinși că sănătatea pacienții noștri este obiectivul nostru. Trebuie să mărturisesc, însă, că este păcat că măsurile și recomandările lansate de organismele internaționale și de autoritățile române pentru a lupta cu pandemia actuală nu sunt respectate așa cum ar trebui.” spunea doctorul Cristian Oancea.

Vaccinul anti-covid Pfizer și posibilele reacții adverse

Ca și în cazul managerului spitalului timișorean, doctorul Cristian Oancea, există posibile cazuri de reacții adverse. La 11 decembrie 2020, Administrația SUA pentru Alimente și Medicamente a emis prima autorizație de utilizare de urgență pentru un vaccin pentru prevenirea bolii coronavirus cauzat de sindromul respirator acut sever SARS-CoV-2 la persoanele cu vârsta de 16 ani și peste. Autorizația de utilizare de urgență permitea distribuirea vaccinului Pfizer-BioNTech COVID-19 în S.U.A.

Cele mai frecvent raportate reacții adverse, care au durat de obicei câteva zile, au fost:

  • durerea la locul injectării,
  • oboseală,
  • cefalee,
  • dureri musculare,
  • frisoane,
  • dureri articulare,
  • febră.

 

De remarcat, este că mai multe persoane au prezentat aceste reacții adverse după cea de-a doua doză decât după prima doză, deci este important ca furnizorii și primitorii de vaccinare să se aștepte la unele reacții adverse după fiecare doză, dar cu atât mai mult după a doua doză.

Există șanse ca vaccinul Pfizer-BioNTech COVID-19 să provoace o reacție alergică severă. O reacție alergică severă ar apărea de obicei în câteva minute până la o oră după administrarea unei doze de vaccin Pfizer-BioNTech COVID-19.

Din acest motiv, furnizorul dvs. de vaccinare vă poate cere să rămâneți la locul în care ați primit vaccinul pentru monitorizare după vaccinare. Semnele unei reacții alergice severe pot include:

• Respirație dificilă;
• Umflarea feței și a gâtului;
• Bătăi rapide ale inimii;
• O erupție cutanată pe tot corpul;
• Amețeli și slăbiciune;

Nu trebuie să fiți vaccinați cu vaccinul Pfizer-BioNTech COVID-19 dacă:
• ați avut o reacție alergică severă după o doză anterioară a acestui vaccin
• ați avut o reacție alergică severă la orice ingredient al acestui vaccin.

Parteneri
Gabriel Cotabiță s-a stins din viață
Redactia.ro
Mihai Trăistariu, dezvăluiri șocante despre starea de sănătate a lui Gabriel Cotabiță: „În primăvară a venit salvarea și l-a luat”. Ce nu știa publicul
Click.ro
Noi imagini cu rachetele balistice care au lovit Dnipro. Rusia susține că a învins „întreaga campanie pentru 2025” a armatei ucrainene
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Unica.ro
Marea trădare a lui Meghan. Ce lovitură pentru Harry
EVZ.ro
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Spynews
Cel mai iubit actor a murit. Drum lin, maestre! A cucerit generații la rând
Capital.ro
Divorțul a transformat-o în femeie fatală! A slăbit enorm! 10 imagini în care NU o mai recunoști pe Maria Popovici. Rochii mulate, bustiere, colanți, machiaj de divă
Avantaje
ADEVĂRUL despre PENSII! Un MILION de ROMÂNI sunt AFECTAȚI DIRECT
Mediaflux
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro