Adi Cristescu nu mai are iubită de aproape de doi ani, dar spune că nu are de gând să-și facă o relație în care să fie privit ca un trofeu. Vrea însă să aibă parte de o relație serioasă.
Acesta a mărturit că în ciuda imaginii de de artist bad boy, el este un băiat foarte cuminte, nu este un aventurier, motiv pentru care tinde către ceva serios.
„Sunt singur deja de doi ani de zile. Eu fiind cuminte dintotdeauna, iar imaginea mea de artist este mai de bad-boy, dar eu la bază sunt un bărbat foarte cuminte. Eu am avut relații de câte patru ani. în general eu ma simt bine într-o relație. Nu sunt omul aventurilor. Probabil de asta nu am vrut să intru într-o altă relație, până când nu simt că este ceva foarte serios. Nu sunt un premiu pentru nimeni. Cred că o relație este când îți dă sentimentul de acasă. Trebuie să îmi placă trupul, mintea și sufletul partenerei”, a spus Adi Cristescu, la Showbiz Report.
De altfel, Adi Cristescu a avut o relație de patru ani de zile, însă ea s-a încheiat din cauza diferențelor dintre parteneri.
„Noi ne-am despărţit după sărbătorile de iarnă. Am avut liniştea să mă ocup de toată chestia asta. Despărţirea a venit ca o consecinţă a diferenţelor care au apărut între noi, de comunicare în primul rând”, spunea Adi Cristescu, în 2019.
Adi Cristescu are 39 de ani. El s-a născut la data de 26 septembrie 1981, în București. El este și unul dintre cei mai apreciați artiști din România. El a mărturisit cum a trecut peste despărțirea de fosta sa iubită.
Adi Cristescu a povestit cum a reușit să treacă peste despărțirea de iubita lui.
„Sunt perioade în care lucrurile se schimbă şi asta te face să vrei să îmbunătăţeşti lucrurile, nu numai fizic, ci, pur şi simplu aşa, cu totul, în viaţă. Nu e un lucru simplu, pentru că uite, tu te-ai despărţit de o fată alături de care ai stat 4 ani. Depăşind, puţin, tensiunea normală, de după orice despărţire, punând lucrurile cap la cap, relaţia noastră a fost una cu mult mai multe lucruri frumoase decât lucruri neplăcute! Lucrurile neplăcute au fost puţine şi nu foarte grave!”, a spus Adi Cristescu, la Antena Stars.
Acum, Adi Cristescu privește către orizonturi noi și speră ca cea care îi va cuceri inima să corespundă cerințelor sale.