Ce se întâmplă acum la TVR, după tot scandalul Revelion 2021. Adevărul despre ce fac angajații acolo a ieșit la iveală. Ce se întâmplă, de fapt, la TVR, citiți în articolul de mai jos.
S-a aflat ce se întâmplă, de fapt, la TVR după scandalul iscat de programul de Revelion 2021. După MediaSind, un alt sindicat din TVR a reacționat în contextul scandalului legat de Revelionul cu Mugur Mihăiescu, alias Garcea. Astfel, sindicatul pentru Unitatea salariaților TV – SPUS critică ”atacurile”, așa cum le numesc ei, la adresa ”TVR-ului și angajaților”, potrivit unui comunicat de presă.
Sindicaliștii Unitatea salariaților TV-SPUS se declară revoltați de faptul TVR este denigrată din cauza a doar 90 de minute de emisiune, referindu-se la programul de Revelion cu Vacanța Mare și Dan Bittman, care a atras critici dure din partea unor politicieni, unui membru CNA, dar și din partea opiniei publicetelespectatorilor.
”Este cel puțin revoltător faptul că celelalte 780 de minute de programe originale realizate de colegii noștri sau achiziționate și difuzate de TVR 1, 2 și 3 în seara și noaptea trecerii dintre ani, sunt complet ignorate și doar cele 90 de minute contează și justifică etichetarea jignitoare a colegilor noștri, denigrarea TVR în ansamblul său”, menționează sindicaliștii.
”1. Numărul de angajați ai TVR este de aproximativ 2100 de persoane care asigură producția pentru 10 canale din întreaga țară și din republica Moldova.
2. Câte dintre stațiile comerciale ar accepta în grilele lor programe dedicate tuturor minorităților naționale, persoanelor cu dizabilități, tuturor partidelor parlamentare, instituțiilor fundamentale de apărare și siguranță națională, ori culturale, precum Academia Română? Pentru noi, a le produce sau difuza în sute de minute săptămânal este nu numai o obligație legală, ci și o onoare, de multe ori chiar o provocare profesională.
3. Producătorii independenți de film sunt susținuți de TVR cu 15% din veniturile încasate din publicitate, potrivit legii.
4. Imediat după declararea stării de urgență, la TVR a început programul Teleșcoala.
5. Singurul teatru deschis în vara lui 2020 a fost curtea TVR.
6. În toată perioada stării de urgență și a celei de alertă, colegii noștri de la sediul central și de la studiourile teritoriale au asigurat, de pe teren, prompta și corecta informare a telespectatorilor din întreaga țară, în jurnalele tuturor posturilor.
7. Cu dedicare, seriozitate și inventivitate, în condițiile dificile impuse de pandemie, colegii noștri au realizat noi sezoane ale unora dintre cele mai îndrăgite programe emblematice ale TVR: Vedeta populară, Câștigă România, Drag de România mea.
8. În aceleași condiții dificile, TVR a continuat realizarea spectacolelor de teatru TV, producție proprie și a documentarelor.
9. Absolut toate titlurile consacrate ale TVR, peste 50, au continuat în anul trecut cu noi sezoane în premieră. Ele acoperă viața culturală, socială, artistică, politică din întreaga țară.
10. TVR promovează și difuzează de ani de zile filme românești de lung și scurtmetraj, filme de artă importante, documentare ale producătorilor independenți.
11. Producțiile exclusive ale TVR, preluate de toate celelalte televiziuni românești (unele dintre ele nici măcar nu au avut eleganța de a menționa sursa, arogându-și drepturi profesionale inexistente) există și nu sunt puține. Vom aminti doar maratonul jurnalistic impecabil realizat de colegii noștri la funeraliile Majestății Sale Regele Mihai I, la vizita în România a Suveranului Pontif și la toate evenimentele desfășurate în perioada deținerii de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene.
12. Câștigă România, a fost selecționat la Eurovision Creative Forum, organizat de EBU, s-a aflat printre finaliste la International Format Awards și, peste ocean ori în Europa, există mari companii interesate de achiziționarea acestui format 100% românesc al companiei Zucchero Media în colaborare cu TVR, 100% realizat în TVR, de angajați ai TVR.
13. De ani de zile, în mod constant, producțiile realizate de colegii noștri sunt premiate de asociații profesionale precum UNITER, UCIN, UZPR, la festivaluri internaționale dedicate producțiilor de televiziune jurnalistice ori de ficțiune, la gale organizate de publicații și organizații nonguvernamentale. Colegii noștri au primit premii și din partea Asociaţiei Corespondenţilor ONU, ori cu ocazia celebrării celei de-a zecea aniversări a apariţiei Convenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite.
14. Întreaga presă și clasă politică vorbesc despre „Revelionul TVR”, ca și cum singurul program din acea noapte, difuzat la televiziunea publică, ar fi cel incriminat. Din nou, complet nedrept! Au existat două programe de Revelion realizate de colegii noștri în studiourile proprii și difuzate de TVR 2, „Gala Telerevelioanelor” la care au participat: Florin Piersic, Ion Dichiseanu, Horațiu Mălăele, alături de Bogdan Mălăele, Marius Rizea, Mirela Zeţa, Silviu Debu și Fuegovelionul 2021 la care au participat artiști importanți ai scenei muzicale românești. TVR 1 a difuzat, în seara de Revelion, finala concursului ”Vedeta populară”, și el realizat integral de noi, în studiourile noastre și programul ”Noaptea asta, nimeni să nu doarmă!” care a reunite cele mai îndrăgite și respectate nume ale muzicii lăutărești și de petrecere. TVR 3 a difuzat un concert extraordinar al Filarmonicii din Viena care l-a celebrat pe marele compozitor de muzică de film John Williams, solista concertului fiind violonista Anne Sophie Mutter. Despre aceste programe, despre protagoniștii lor, despre calitatea lor nu vorbește nimeni pe primele pagini ale ziarelor, ori în talkshowuri incediare”, arată comunicatul TV-SPUS.