În fiecare an, Biserica Ortodoxă cinstește botezului Domnului sărbătorind în ianuarie Boboteaza, cu slujbe și rugăciune. Cu această ocazie este oficiată sfințirea cea mare a apei, numită și Agiasmă mare. Beneficiile ei.
Agheasma este una dintre cele mai importante și astăzi cea mai frecventă ierurgie a Bisericii Ortodoxe. Cuvântul a intrat în limba română fie pe filiera limbii slavone (aghiazma), fie pe fieliera limbii (neo-)grecești (agiásma).
Scriptura spune că „pământul s-a înghegat la cuvântul Domnului din apă și prin apă” (II Petru, 3.5). Tot cu ajutorul ei și prin ea Dumnezeu a creat din nou lumea, care s-a născut de sus „din apă și din Duh” (Ioan, 3.3.5). Astfel, apa, ca element fundamental al Creației, se folosește la spălarea și curățirea fizică a trupului uman și a celorlalte corpuri materiale. Este asociată, de asemenea, și cu lucrarea de curățire spirituală, de spălare a păcatelor și fărădelegilor oamenilor.
Sfințirea apei s-a practicat de la începutul existenței Bisericii. „și-i dă ei (apei) darul izbăvirii, binecuvântarea Iordanului, fă-o (Doamne) izvor de nestricăciune, dar de sfințenie, dezlegare de păcate, vindecare de boli, dracilor pierire, plină de putere îngerească…”
Mai multe detalii pe Știri din lume.
„Şi-i dă ei harul izbăvirii şi binecuvântarea Iordanului. Fă-o pe dânsa izvor de nestricăciune, dar de sfinţenie, dezlegare de păcate, vindecare de boli, diavolilor pieire, îndepărtare a puterilor celor potrivnice, plină de putere îngerească. Ca toţi cei ce se vor stropi şi vor gusta dintr-însa să o aibă spre curăţirea sufletelor şi a trupurilor, spre vindecarea patimilor, spre sfinţirea caselor şi spre tot folosul de trebuinţă…”, sunt cuvintele rugăciunii de sfinţire a apei.
„Această Agheasmă mare se ia pe nemâncate, adică înainte de a lua anafură sau orice altceva. Ea se ia și de cei care s-au împărtășit în aceste zile, îndată după sfânta împărtășanie. Apa sfințită se ia vreme de 10 zile, începând cu data de 5 ianuarie, până pe 14 ianuarie. Tradiția este ca această agheasmă să se ia cu binecuvântarea duhovnicului. Chiar dacă ajunăm, trebuie să îi cerem lui binecuvântare pentru a o lua.
Prin sfințirea apelor, aceasta se umple de harul Duhului Sfânt ori harul lui face ca ea să devină sau revină nu doar la curățirea ei inițială, așa cum a creat-o Dumnezeu, ci să devină un vehicul de transmitere a harului dumnezeiesc, pentru că apa e un element vital”, a explicat arhim. asist. Chiril Lovin într-un interviu pentru Trinitas TV.